
HOTĂRÂREA NR. 337
privind aprobarea solicitării de preluare, cu titlu gratuit, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi în administrarea Consiliului Local, a drumului forestier Sâmnicel şi a terenului aferent, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 noiembrie 2010, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 35280 din 22.11.2010, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice, prin care se propune aprobarea solicitării de preluare, cu titlu gratuit, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi în administrarea Consiliului Local, a drumului forestier Sâmnicel şi a terenului aferent, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, pe bază de protocol, încheiat între Consiliul Local al municipiului Rm. Vâlcea şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, precum şi împuternicirea primarului, ca prin aparatul de specialitate să îndeplinească toate formalităţile de preluare a drumului forestier şi să semneze protocolul de predare-primire;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
În temeiul prevederilor art.9 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare ;
În aplicarea art.3 din Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 1770/2010 pentru aprobarea normelor metodologice referitoare la criteriile şi modalităţile practice de aplicare a prevederilor Legii nr. 192/2010 ;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă solicitarea de preluare, cu titlu gratuit, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, a drumului forestier “Sâmnicel” şi a terenului aferent, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, ale căror date de identificare sunt cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Transmiterea bunurilor identificate la art.1 se va face pe bază de protocol, încheiat între Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.
Art.3. Se împuterniceşte primarul municipiului, ca prin aparatul de specialitate, să îndeplinească toate formalităţile de preluare a bunurilor identificate la art.1 şi să semneze protocolul de predare-primire a acestora.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice;
- Direcţiei Economico – Financiare;
- Consiliului Judeţean Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Mihail Eugen Botea
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 30 noiembrie 2010