
ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA
HOTĂRÂREA NR. 119
privind rectificarea bugetului autofinanţat la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul 2010
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 aprilie 2010, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 9842 din 20.04.2010 întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune rectificarea bugetului autofinanţat la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul 2010 şi a listei obiectivelor de investiţii cu finanţare integrală din veniturile proprii ale unităţilor de învăţământ pe anul 2010;
Ţinând seama de prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 71/2010, prin care s-a aprobat bugetul autofinanţat la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul 2010;
Luând în considerare rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere scrisorile nr. 301 din 24.03.2010 prin care Grupul Şcolar Industrial ” General Magheru” a solicitat ca, în cadrul “Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional” să i se aprobe achiziţionarea, în sistem leasing, a unei autoutilitare PICK – UP Dacia Logan pentru desfăşurarea activităţilor curente, nr. 1489 din 14.04.2010 a Grupului Şcolar Sanitar Antim Ivireanul şi nr. 1569/16.04.2010 a Colegiului Tehnic Energetic prin care acestea solicită rectificarea bugetului autofinanţat atât la partea de venituri cât şi la partea de cheltuieli, în plus, cu suma de 77.000 lei, respectiv 50.000 lei, total 127.000 lei;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006, privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010 şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale;
În baza art.36, alin.(2), lit.b), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se rectifică bugetul autofinanţat la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pe anul 2010, prin suplimentarea acestuia cu suma de 127.000 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli.
(2) Bugetul autofinanţat la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pe anul 2010, rectificat conform alin.(1), va avea valoarea totală de 6.600.516 lei.
Art.2. Se aprobă ”Lista obiectivelor de investiţii cu finanţare integrală din veniturile proprii ale unităţilor de învăţământ pe anul 2010” cu o valoare de 12.000 lei pentru Grupul Şcolar General Magheru, conform anexei nr. 4, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art.3. (1) Influenţele din această rectificare se regăsesc în anexele parte integrantă a acestui buget, după cum urmează :
• anexa nr.1 – ”Bugetul autofinanţat al unităţilor de învăţământ pe anul 2010 – Venituri”;
• anexa nr.2 - ”Bugetul autofinanţat al unităţilor de învăţământ pe anul 2010 – Cheltuieli”;
• anexa nr.4 - ”Lista obiectivelor de investiţii cu finanţare integrală din veniturile proprii ale unităţilor de învăţământ pe anul 2010”.
(2) Anexa nr.3 - ”Bugetul activităţii autofinanţat al instituţiilor de cultură pe anul 2010” rămâne nemodificat.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Biroului Pregătire şi Urmărire Lucrări de Învăţământ – Sănătate - Cultură;
- Grupului Şcolar Industrial ” General Magheru”;
- Grupului Şcolar Sanitar Antim Ivireanul;
- Colegiului Tehnic Energetic;
- Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Constantin Muşat
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 30 aprilie 2010