
ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA
HOTĂRÂREA NR. 210
privind aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare a municipiului
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iulie 2010, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 22638 din 23.07.2010, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice, prin care se propune aprobarea regulamentului serviciului de salubrizare a municipiului;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere modificările aduse legislaţiei din domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice cât şi necesitatea organizării licitaţiei publice pentru desemnarea unui alt operator al serviciului, care impun întocmirea unui nou Regulament al serviciului de salubrizare a municipiului nostru, în funcţie de particularităţile locale şi de interesele actuale şi de perspectivă ale comunităţii;
Ţinând cont de prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.168/2010 prin care s-a aprobat desfiinţarea de plin drept a contractului de delegare prin concesiune, a serviciului public de salubrizare a municipiului încheiat cu SC URBAN SA precum şi demararea procedurii licitaţiei publice deschise în urma căreia să fie desemnat un alt operator al acestui serviciu public;
Respectându-se procedura prevăzută de Legea nr.52/2003, privind transparenţa decizională;
În temeiul prevederilor Legii nr. 51/2006, privind serviciile comunitare de utilităţi publice, ale Legii nr. 101/2006, privind serviciul de salubrizare a localităţilor şi ale Ordinului nr.110/2007 de aprobare a regulamentului –cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, a Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă « Regulamentul serviciului de salubrizare a municipiului Rîmnicu Vîlcea », conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Începând cu data prezentei, prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 145/32 din 31.08.2008 îşi încetează aplicabilitatea.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire :
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Programe Externe.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Ilie Amza
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 30 iulie 2010