
ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA
HOTĂRÂREA NR.70
privind aprobarea bugetului local pentru anul 2010, precum şi a listei de investiţii pe surse de finanţare
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 15 martie 2010, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.7760 din 10.03.2010 întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune aprobarea bugetului local pentru anul 2010, precum şi a listei de investiţii pe surse de finanţare;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Respectând procedura stabilită prin Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi având în vedere şi dezbaterea publică organizată în data de 23 februarie 2010;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006, privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulteruiare;
În conformitate cu prevederile Legii nr.11/2010, privind bugetul de stat pe anul 2010;
În baza art.36, alin.(4), lit.a), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă bugetul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul 2010, cu o valoare totală de 198.823.232 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli.
(2) Bugetul pentru anul 2010, aprobat conform alin.(1), în structura clasificaţiei bugetare, este prezentat în anexele, parte integrantă a acestuia, după cum urmează :
• ANEXA 1 – Situaţia veniturilor bugetului local pe anul 2010 cu o valoare totală de 198.823.232 lei;
• ANEXA 2 – Situaţia cheltuielilor bugetului local pe anul 2010 cu o valoare totală de 198.823.232 lei;
• ANEXA 3 – Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ pentru cheltuieli funcţionale pe anul 2010 cu o valoare totală de 5.525.000 lei;
• ANEXA 4 – Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ preşcolar cu program prelungit, pentru cheltuieli funcţionale pe anul 2010 cu o valoare totală de 815.000 lei;
• ANEXA 5 – Situaţia privind subvenţiile repartizate pentru acoperire cheltuieli cu serviciile funcţionale pentru internate pe anul 2010 cu o valoare totală de 400.000 lei;
• ANEXA 6 – Lista de investiţii pe anul 2010 – Total surse de finanţare, cu o valoare totală de 86.159.994 lei, pe surse, după cum urmează :
- 15.062.722 lei – surse proprii buget local;
- 20.000.000 lei – finanţare rambursabilă;
- 11.614.000 lei – credit bancar extern pentru Măsura ISPA ;
- 39.483.272 lei – finanţări nerambursabile.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Direcţiei Administrării Domeniului Public;
- Direcţiei de Protecţie Sociale;
- Serviciului Investiţii, Avize, Contracte.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Constantin Muşat
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 15 martie 2010