
ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA
HOTĂRÂREA NR. 62
privind aprobarea execuţiei de casă a bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ şi instituţiilor de cultură pe anul 2009
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 15 martie 2010, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.6609 din 02.03.2010 întocmit de Direcţia Economico-Financiară, prin care se propune aprobarea execuţiei de casă a bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ şi instituţiilor de cultură pe anul 2009;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.117/2009 prin care a fost aprobat bugetul activităţilor autofinanţate la unităţile de învăţământ şi instituţiilor de cultură pe anul 2009, rectificat în cursul anului, prin hotărârile nr. 237 şi 262, ajungându-se astfel la valoarea totală de 6.701.244 lei;
În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(4), lit.a), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă execuţia de casă pentru veniturile şi cheltuielile bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ pentru anul 2009, conform anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Sumele neutilizate până la 31.12.2009, în cuantum de 648.843 lei, se reportează în bugetele anului 2010 ale unităţilor de învăţământ respective.
Art.2. Se aprobă execuţia de casă pentru veniturile şi cheltuielile bugetului autofinanţat al instituţiilor de cultură, conform anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Serviciului Contabilitate şi Buget;
- Serviciului Urmărire, Lucrări de Învăţământ;
- Teatrului municipal ARIEL;
- Filarmonicii de Stat ION DUMITRESCU.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Constantin Muşat
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 15 martie 2010