ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA


HOTĂRÂREA NR. 260
privind aprobarea demarării proiectelor « Trasee turistice vâlcene » şi « Trasee culturale vâlcene» în cadrul « Centrului de promovare şi informare turistică din municipiul Râmnicu Vâlcea » 


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 
31 august 2010, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. DPE/5605 din 31.08.2010, întocmit de Direcţia Programe Externe, prin care se propune aprobarea proiectelor «Trasee turistice vâlcene» şi « Trasee culturale vâlcene” în cadrul centrului respectiv;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că în luna decembrie 2009 a fost lansat Ghidul Solicitantului pentru Axa Prioritară 5 – dezvoltare durabilă şi promovarea turismului, domeniu major de intervenţie 5.3 «Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică », operaţiunea «Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi a activităţilor de marketing specifice»;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(4), lit."d", art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. (1) În cadrul “Centrului de promovare şi informare turistică din municipiul Râmnicu Vâlcea " , se vor derula următoarele proiecte:
A. proiectul “Trasee turistice vâlcene”, finanţat după cum urmează:
a) valoarea totală a proiectului este de 987.598,20 lei;
b) valoarea eligibilă a proiectului este de 798.897,00 lei;
c) valoarea TVA-ului este de 188.701,20 lei;
d) contribuţia proprie de 2% din total cheltuieli eligibile este de 15.977,94 lei ;
e) finanţarea nerambursabilă 98 % din total cheltuieli eligibile este de 782.919,06 lei.
B. proiectul «Trasee culturale vâlcene », finanţat după cum urmează :
a) valoarea totală a proiectului este de 990.320,10 lei;
b) valoarea eligibilă a proiectului este de 800.574,00 lei;
c) valoarea TVA-ului este de 189.746,10 lei;
d) contribuţia proprie de 2% din total cheltuieli eligibile este de 16.011,48 lei ;
e) finanţarea nerambursabilă 98 % din total cheltuieli eligibile este de 784.562,52 lei.
(2) Se împuterniceşte domnul Romeo Rădulescu – primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să semneze cererea de finanţare şi anexele aferente acesteia, precum şi contractul de finanţare în vederea derulării şi implementării proiectelor «Trasee turistice vâlcene» şi « Trasee culturale vâlcene» în cadrul ”Centrului de promovare şi informare turistică din municipiul Râmnicu Vâlcea ".

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Programe Externe;
- Direcţiei Economico – Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                 SECRETAR MUNICIPIU,
Ilie Amza                                                                  jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 31 august 2010

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)