HOTĂRÂREA NR. 306
privind trecerea unei suprafeţe de teren din domeniul public în domeniul privat al municipiului şi aprobarea concesionării directe a acesteia 


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 octombrie 2010, la care participă 22 de consilieri locali din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 31357 din 19.10.2010, întocmit de Direcţia Dezvoltare Urbană, prin care se propune trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a unei suprafeţe de teren şi aprobarea concesionării directe a acesteia; 
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.13, alin.(1) şi art.15, lit.e) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată şi cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Hotărârilor Consiliului Local nr.99/2003;
Ţinând seama de Hotărârea Consiliului Local nr.252/2006, prin care s-au stabilit zonele în intravilanul municipiului, în funcţie de care se calculează impozitele şi taxele locale;
În baza art.36, alin.(2), lit.c), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi, 

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a unui teren în suprafaţă de 7,0 m.p, situat în strada Henri Coandă, nr. 7, parterul blocului R4, sc.B, ap.1, conform planului de situaţie - anexă la prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă concesionarea directă a terenului prevăzut la alin.(1), în vederea realizării unui acces din exterior, prin amenajarea unei alei cu podest şi scară cu trepte pentru preluarea diferenţei de nivel, fără închideri perimetrale, la apartamentul nr.1, în scopul schimbării destinaţiei apartamentului în spaţiu pentru cabinet medical veterinar şi farmacie. Preţul concesiunii este de 430 EURO/m.p. - echivalent în lei la data încheierii contractului de concesiune. Preţul concesiunii se va face eşalonat, trimestrial, pe o perioadă de concesiune de 25 de ani. 
Art.2. Se împuterniceşte primarul municipiului să semneze contractul de concesiune directă pentru suprafaţa de teren prevăzută la art.1.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
• Direcţiei Dezvoltare Urbană;
• Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                     SECRETAR MUNICIPIU,
Mihail Eugen Botea                                                       jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 28 octombrie 2010

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)