ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA



HOTĂRÂREA NR. 232
privind Planul Urbanistic de Detaliu „ Centru de consultanţă, expunere, instalare a echipamentelor de producere a energiei verzi (D+P+1-2E), strada Ştirbei Vodă, nr.33”, investitor SC UNCLE SAM SERVICE SRL


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 august 2010, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 25578 din 25.08.2010 întocmit de Direcţia Dezvoltare Urbană prin care se propune aprobarea avizului nr.149/2010 al Comisiei Tehnice Consultative de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, pentru Planul Urbanistic de Detaliu «Centru de consultanţă, expunere, instalare a echipamentelor de producere a energiei verzi (D+P+1-2E), strada Ştirbei Vodă, nr.33 », investitor SC UNCLE SAM SERVICE SRL, precum şi avizarea acestei documentaţii de urbanism; 
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele nefavorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
În temeiul prevederilor art.56, alin.(1) din Legea nr.350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(5), lit.c), art. 45, alin.(2), lit. e) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere că nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea acestei documentaţii şi întrunind 19 voturi “pentru respingerea acestei documentaţii de urbanism” din numărul membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se respinge Planul Urbanistic de Detaliu « Centru de consultanţă, expunere, instalare a echipamentelor de producere a energiei verzi (D+P+1-2E), strada Ştirbei Vodă, nr.33 », investitor SC UNCLE SAM SERVICE SRL.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Urbană;
- Consiliului Judeţean Vâlcea;
- SC UNCLE SAM SERVICE SRL.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                               SECRETAR MUNICIPIU,
Ilie Amza                                                                 jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 31 august 2010

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)