ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA

HOTĂRÂREA NR.175
privind rectificarea bugetului local pe anul 2010, precum şi a listei de investiţii pe surse de finanţare


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iunie 2010, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.19613 din 25.06.2010 întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune rectificarea bugetului local pentru anul 2010, precum şi a listei de investiţii pe surse de finanţare; ţinând seama, totodată, de faptul că prin adresa nr.42953 din 29.06.2010 Direcţia Generală Autorizare şi Plăţi Programe din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului ne-a informat că în data de 28.06.2010 s-a efectuat plata prefinanţării primei tranşe în sumă de 2.146.518,82 lei, aferentă contractului de finanţare nr.6543 pentru proiectul ”Consolidare şi modernizare Colegiul Naţional Alexandru Lahovari”, sumă care se adaugă la rectificarea din proiectul de hotărâre;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; 
Ţinând seama, totodată, de faptul că Municipiul Rîmnicu Vîlcea a fost obligat prin sentinţe civile, învestite cu formulă executorie la plata unor cheltuieli; 
În temeiul prevederilor art.19, alin.(2) din Legea nr.273/2006, privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(4), lit.a), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind 19 voturi ”pentru” din numărul membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se rectifică bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul 2010, în plus cu suma de 3.346.518,82 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli, conform anexelor nr.1 şi nr.2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Bugetul pe anul 2010, rectificat conform alin.(1), va avea valoarea totală de 205.751.100,82 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli.

Art.2. Se rectifică lista de investiţii pe anul 2010, în plus, cu suma de 237.355 lei, ajungând la valoarea de 16.398.681 lei, conform anexei nr. 6, parte integrantă a prezentei hotărari. 

Art.3. Lista obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare şi cofinanţare buget local este prevăzută în anexa nr.7, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4.(1) Influenţele din această rectificare se regăsesc în anexele nr.1 - Situaţia veniturilor estimate de încasat la bugetul local pe anul 2010, nr.2 – Situaţia privind repartizarea pe capitole de cheltuieli a creditelor bugetare pe anul 2010, nr.6 - Lista de investiţii pe anul 2010 – Total surse de finanţare şi nr.7 - Lista obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare şi cofinanţare buget local.
(2) Anexele nr. 3 - Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ pentru cheltuieli funcţionale pe anul 2010, nr. 4 - Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ preşcolar cu program prelungit, pentru cheltuieli funcţionale pe anul 2010 şi nr.5 - Situaţia privind subvenţiile repartizate pentru acoperire cheltuieli cu serviciile funcţionale pentru internate pe anul 2010, rămân nemodificate.

Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Serviciului Investiţii, Avize, Contracte.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                 SECRETAR MUNICIPIU,
Ilie Amza                                                                   jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 30 iunie 2010

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)