
HOTĂRÂREA NR. 339
privind completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 272 din 30.09.2009, referitoare la solicitarea de trecere a unui imobil – construcţii şi teren aferent, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului – Direcţia pentru Sport Vâlcea, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi administrarea Consiliului Local
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 noiembrie 2010, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 35449 din 22.11.2010, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice, prin care se propune completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 272 din 30.09.2009 referitoare la solicitarea de trecere a unui imobil – construcţii şi teren aferent, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului – Direcţia pentru Sport Vâlcea, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi administrarea Consiliului Local; raportul a fost întocmit ca urmare a solicitării formulată de către reprezentanţii Ministerului Justiţiei cu privire la completarea acestei hotărâri cu unele prevederi din care să rezulte asumarea expresă de către Consiliul Local a obligaţiilor prevăzute în proiectul de hotărâre de guvern, iniţiat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului referitoare la administrarea imobilului;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor art.9 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se modifică şi completează Hotărârea Consiliului Local nr. 272 din 30.09.2009, referitoare la solicitarea de trecere a unui imobil – construcţii şi teren aferent, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului – Direcţia pentru Sport Vâlcea, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi administrarea Consiliului Local, aşa cum a fost modificată prin hotărârile nr. 153/2010, nr. 163/2010 şi nr. 291/2010, după cum urmează :
I. art.1 se completează cu alin.(3) care va avea următorul conţinut :
“ Art.1. (3) Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea se obligă să întreţină şi să modernizeze imobilul transferat şi să menţină acest imobil la standardele de calitate privind desfăşurarea activităţilor specifice".
II. articolul 1ą se modifică şi va avea următorul conţinut :
"Art. 1ą. (1) Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1, se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, la valoarea de inventar, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii guvernului.
(2) La transmiterea imobilului, se vor preda mijloacele fixe şi obiectele de inventar din dotarea acestuia.
(3) După preluarea imobilului, în termen de 30 de zile, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea va proceda la actualizarea valorii de inventar al imobilului preluat".
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului;
- Direcţiei pentru Sport Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Mihail Eugen Botea
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 30 noiembrie 2010