ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA


HOTĂRÂREA NR.145
privind modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului



Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 mai 2010, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr. 14610 din 11.05.2010, întocmit de Biroul Resurse Umane, prin care se propune modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului, aprobat prin anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Local nr.14/2007, prin mutarea unui post contractual de consilier, vacant, din cadrul Serviciului Juridic, Urmărire Executări Silite în cadrul Cabinetului Primarului;
Ţinând seama de raportul cuprinzând avizul favorabil al comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor ;
În temeiul prevederilor art.66 din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.b), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se modifică statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului, aprobat prin anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Local nr.14/2007, prin mutarea unui post contractual de consilier, vacant, din cadrul Serviciului Juridic, Urmărire Executări Silite în cadrul Cabinetului Primarului.

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: 
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Biroului Resurse Umane.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                               SECRETAR MUNICIPIU,
Constantin Muşat                                                    jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 27 mai 2010

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)