
ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA
HOTĂRÂREA NR.171
privind adoptarea unor măsuri pentru vânzarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iunie 2010, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.19176 din 22.06.2010, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice, prin care se propune stabilirea comisionului de 1% din valoarea de vânzare a locuinţei de care va beneficia unitatea prin intermediul căreia se va efectua vânzarea, împuternicirea primarului, ca personal sau prin persoane desemnate prin dispoziţie, să semneze contractele de vânzare-cumpărare a locuinţelor pentru tineri, precum şi stabilirea valorii de vânzare a locuinţelor care se va face, în conformitate cu prevederile legale, de către personalul Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice; de asemenea, se propune ca pentru locuinţele pentru care nu se înregistrează cereri de cumpărare sau cele care nu pot fi cumpărate datorită faptului că titularii contractelor de închiriere nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, vor fi exploatate în continuare în regim de închiriere;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că, în municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, a fost realizat obiectivul de investiţii "Ansamblul de locuinţe –ANL Ostroveni 6, etapa I", fiind edificate un număr de 6 blocuri de locuinţe P+2E având fiecare câte 18 unităţi locative, locuinţe ce au fost repartizate în cursul anului 2004, iar recepţia la terminarea lucrărilor a fost făcută în mai multe etape în perioada august 2003 – februarie 2004; de asemenea, în aplicarea prevederilor legale, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a demarat procedurile administrative necesare vânzării locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, respectiv a efectuat documentaţiile tehnice de cadastru pentru fiecare apartament în parte cu stabilirea suprafeţelor construite desfăşurate inclusiv cotele indivize, în vederea întocmirii actului de dezmembrare şi înscrierii în cartea funciară a respectivelor locuinţe ( locuinţele din blocurile ANL 2, 4, 5 şi 6);
Ţinând cont de prevederile Legii nr. 152/1998, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.587/13.05.2009 pentru stabilirea regimului juridic al unor locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, referitor la administrarea şi vânzarea acestora şi ale Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 1298/2010, privind stabilirea valorii de înlocuire pe metru pătrat, pentru anul 2010, în vederea vânzării locuinţelor pentru tineri;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, a Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se stabileşte comisionul de 1 % pentru acoperirea cheltuielilor de evidenţă şi vânzare a apartamentelor din blocurile de locuinţe ANL 2, situat în strada Nicolae Iorga, nr. 19 ; ANL 4, situat în strada Nicolae Iorga, nr. 23 ; ANL 5, situat în strada Nicolae Iorga, nr. 25 şi ANL 6, situat în strada Nicolae Iorga, nr.27, prezentate în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se împuterniceşte primarul municipiului ca, personal, sau prin persoane desemnate prin dispoziţie, să semneze contractele de vânzare - cumpărare a locuinţelor pentru tineri, identificate conform art.1.
Art.3. Valoarea de vânzare a locuinţelor se stabileşte conform prevederilor Legii nr. 152/1998, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi ale Hotărârii Guvernului nr. 962/2001, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, de către personalul Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Servicii Publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului la data vânzării efective a acestora.
Art.4. Locuinţele pentru care nu se înregistrează cereri de cumpărare sau cele care nu pot fi cumpărate datorită faptului că titularii contractelor de închiriere nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, vor fi exploatate în continuare în regim de închiriere.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice;
- Direcţiei Economico-Financiare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Ilie Amza
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 30 iunie 2010