
ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA
HOTĂRÂREA NR. 115
privind trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al municipiului
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 aprilie 2010, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 11901 din 19.04.2010, întocmit de către Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice, prin care se propune trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a imobilelor - construcţii ( magazie, în suprafaţă de 208,34 m.p. – poziţia 1004; magazie în suprafaţă de 74,35 m.p. – poziţia 1005; grup social, în suprafaţă de 21,06 m.p. – poziţia 1173 şi cabină poartă, în suprafaţă de 27,91 m.p. – poziţia 1494), ce aparţin domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea, atestat prin Hotărârea Guvernului nr.1362/2001, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr.54/2008 şi în administrarea Grupului Şcolar Căpitan Nicolae Pleşoianu; trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a acestor bunuri se face în vederea demolării acestora;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Ţinând seama de adresa înregistrată la Primăria municipiului Rîmnicu Vîlcea sub nr. 5685 din 22.02.2010, prin care conducerea Grupului Şcolar Căpitan Nicolae Pleşoianu a solicitat desfiinţarea imobilelor prevăzute la alineatul de mai sus, în vederea realizării pe terenul rămas liber a unei baze sportive şi având în vedere starea tehnică în care se prezintă aceste imobile - construcţii;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia;
În baza art.36, alin.(2), lit.”c”, art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a următoarelor imobile - construcţii, ce aparţin domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea, atestat prin Hotărârea Guvernului nr.1362/2001, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr.54/2008, aflate în administrarea Grupului Şcolar Căpitan Nicolae Pleşoianu, după cum urmează:
- magazie, în suprafaţă de 208,34 m.p. – poziţia 1004;
- magazie în suprafaţă de 74,35 m.p. – poziţia 1005;
- grup social, în suprafaţă de 21,06 m.p. – poziţia 1173
- cabină poartă, în suprafaţă de 27,91 m.p. – poziţia 1494.
Art.2. Trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a imobilelor, prevăzute la art.1, se face în vederea demolării acestora.
Art.3. Consecinţă a prevederilor art.1, se va modifica lista bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Grupului Şcolar Căpitan Nicolae Pleşoianu.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Constantin Muşat
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 30 aprilie 2010