
ROMĀNIA
JUDEŢUL VĪLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RĪMNICU VĪLCEA
HOTĂRĀREA NR. 294
privind stabilirea destinaţiei unor imobile
Consiliul Local al municipiului Rāmnicu Vālcea, īntrunit īn şedinţă ordinară la data de 30 septembrie 2010, la care participă 22 de consilieri locali din cei 23 īn funcţie;
Luānd īn discuţie Raportul nr. 29259 din 29.09.2010, īntocmit de Direcţia Economico - Financiară şi Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice, prin care se propune stabilirea destinaţiei de locuinţă de serviciu pentru două imobile, aflate īn proprietatea privată a municipiului Rāmnicu Vālcea, precum şi īmputernicirea primarului să le repartizeze īn conformitate cu prevederile legale;
Ţinānd seama de rapoartele cuprinzānd avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.5, pentru īnvăţămānt, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Avānd īn vedere că Municipiul Rāmnicu Vālcea deţine īn proprietate privată un imobil situat īn strada Lucian Blaga nr. 10 A, bl. A49, sc. A, ap. 6, construit din fondurile statului īn perioada 1982-1983, compus din două camere de locuit şi dependinţe avānd o suprafaţă utilă de 43,74 mp; de asemenea, prin Protocolul īnregistrat la Primăria municipiului Rāmnicu Vālcea sub nr. IE 496/12.03.1999 īntocmit cu ocazia reorganizării fostei regii RAETA, potrivit HCL nr. 13/26.03.1998 şi a repartizării patrimoniului acesteia, a fost preluată īn domeniul privat al municipiului locuinţa situată īn strada Carol I, bl. RAETA, sc. A, ap.2 cu destinaţia de locuinţă de protocol;
Īn temeiul prevederilor Legii nr. 114/1996 a locuinţei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Īn baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115, lit.b) din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Īntrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Imobilele situate īn strada Lucian Blaga nr. 10 A, bl. A49, sc. A, ap. 6 şi strada Carol I nr. 3-5, bl. RAETA, sc. A, ap.2, aflate īn proprietatea privată a municipiului Rāmnicu Vālcea, vor avea destinaţia de locuinţe de serviciu.
Art.2. Se īmputerniceşte Primarul municipiului să repartizeze locuinţele de la art.1 īn conformitate cu prevederile legale.
Art.3. Prezenta hotărāre se comunică pentru a fi adusă la īndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Servicii Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Mihail Eugen Botea
jurist Toma Mihăescu
Rāmnicu Vālcea, 30 septembrie 2010