
ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA
HOTĂRÂREA NR. 117
privind acordarea suplimentelor salariale pentru funcţiile publice, conform art.11, anexa III din Legea nr. 330/2009
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 aprilie 2010, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 11219 din 12.04.2010 întocmit de Direcţia Economico – Financiară şi Biroul Resurse Umane, prin care se propune acordarea suplimentelor salariale lunare, în perioada 1 aprilie -31 decembrie 2010, pentru funcţiile publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi din cadrul Direcţiei de Protecţie Socială;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere că suplimentele salariale pot fi acordate numai dacă veniturile proprii ale bugetului local respectiv, exclusiv cotele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale, în trimestrul/anul anterior de calcul sunt mai mari sau egale cu cheltuielile de personal alocate pentru autorităţile executive şi deliberative şi pentru aparatul de specialitate al primarului, condiţie îndeplinită conform execuţiei de casă a bugetului local de la sfârşitul anului 2009;
În temeiul prevederilor art.11 din anexa III la Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr.273/2006, privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(4), lit. a), art. 45, alin. (2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. În perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2010 se acordă suplimente salariale lunare, pentru funcţiile publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi din cadrul Direcţiei de Protecţie Socială, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Suplimentele salariale prevăzute la art.1 nu sunt considerate drepturi câştigate şi se vor acorda proporţional cu timpul efectiv lucrat.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei de Protecţie Socială;
- Biroului Resurse Umane.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Constantin Muşat
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 30 aprilie 2010