
ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA
HOTĂRÂREA NR. 231
privind încetarea unui mandat de consilier local şi completarea componenţei Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 august 2010, la care participă 20 de consilieri locali din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 25180 din 20.08.2010, întocmit de Secretarul municipiului Râmnicu Vâlcea, prin care se propune să se ia act de încetarea de drept a mandatului de consilier local a dlui Ceauşescu Rozin, ca urmare a demisiei acestuia din această calitate, să se declare vacant locul de consilier local şi să se completeze componenţa Consiliului Local cu următorul membru supleant, aflat pe lista electorală a Partidului Democrat Liberal ( PDL) cu care acesta a participat la alegerile locale din 01 iunie 2008; ţinând seama de faptul că dl Ceauşescu Rozin era membru în comisia de validare a Consiliului Local;
Având în vedere raportul cuprinzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi procesul-verbal al comisiei de validare, precum şi ţinând cont şi de opţiunea dlui Mecherel Florin de a face parte din comisia nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, şi urmare a propunerii formulată în plenul şedinţei ca dl Mecherel Florin să facă parte şi din comisia de validare;
Ţinând cont de demisia dlui Ceauşescu Rozin înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlea sub nr. 24581 din 13.08.2010 şi având în vedere adresa nr. 124 din 20.08.2010, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 25180/20.08.2010, prin care Partidul Democrat Liberal – Organizaţia judeţeană Vâlcea ne face cunoscut următorul membru supleant ce urmează a fi validat în funcţia de consilier local, respectiv domnul Mecherel Florin;
În temeiul prevederilor art.9, alin.(2), lit. a) şi art.12 din Legea nr.393/2004, privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local, aprobat prin hotărârea nr.228/2009;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se ia act de încetarea de drept a mandatului de consilier local a domnului Ceauşescu Rozin, ca urmare a demisiei acestuia din această funcţie.
Art.2. Consecinţă a prevederilor art.1 se declară vacant locul de consilier local ocupat până la această dată de dl Ceauşescu Rozin.
Art.3. (1) Se validează mandatul de consilier local al domnului Mecherel Florin, supleant pe lista de candidaţi a Partidului Democrat Liberal la alegerile locale din 01 iunie 2008.
(2) Începând cu şedinţa în care se adoptă prezenta hotărâre, se completează componenţa Consiliului Local cu domnul Mecherel Florin.
Art.4. Consilierul nou validat conform art.3, şi-a exprimat opţiunea şi va face parte din comisia de specialitate a Consiliului Local nr. 4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură.
Art.5. Se completează componenţa comisiei de validare a Consiliului Local cu dl consilier Mecherel Florin.
Art.6. Prezenta se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Serviciului Administraţie Publică Locală;
- Biroului Resurse Umane;
- Domnilor Ceauşescu Rozin şi Mecherel Florin.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Ilie Amza
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 31 august 2010