HOTĂRÂREA NR.337
privind preluarea parţială a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, corespunzătoarea cotei de 20% ce revine asociaţiei de proprietari



Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 22 decembrie 2011, la care participă 22 de consilieri din 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.38949 din 14.12.2011, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se propune preluarea parţială a finanţării cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie corespunzătoare cotei de 20% ce revine asociaţiilor de proprietari, respectiv a sumei de 1.720.419,86 lei, reprezentând diferenţa dintre suma corespunzătoare cotei de 20% ce revine asociaţiilor de proprietari, rezultată din valoarea lucrărilor de C+M la terminarea lucrărilor (respectiv 3.039.904,59 lei ) şi suma corespunzătoare cotei de 20% ce revine asociaţiilor de proprietari din valoarea aprobată iniţial şi asumată de acestea prin contractele de mandat (respectiv 1.319.484, 73 lei);
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 63/2009 prin care a fost aprobată lista de priorităţi pentru finanţarea cheltuielilor privind execuţia lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor pentru anul 2009, ca parte a Programului local multianual, precum şi a documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru izolarea termică a acestor blocuri şi indicatorii tehnico-economici şi întrucât în documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru izolarea termică a celor 12 blocuri, aprobate prin hotărârea mai sus menţionată nu au fost prevăzute toate lucrările de intervenţie obligatorii, stabilite prin OUG nr. 18/2009, după întocmirea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie pentru fiecare bloc de locuinţe, iar conform preţurilor unitare prezentate în oferta financiară de operatorul economic câştigător al licitaţiei publice deschise, a fost actualizată valoarea devizelor generale cuprinse în documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, prin hotărârile nr. 285/30.09.2009 ; nr. 307/29.10. 2009 şi nr. 318/25.11.2009 ale Consiliului Local;
În temeiul prevederilor art.14, alin. (1), lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.18/2009, privind cresterea performantei energetice a blocurilor de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2, art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă preluarea parţială a finanţării cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie corespunzătoare cotei de 20 %, ce revine asociaţiilor de proprietari, respectiv a sumei de 1.720. 419,86 lei, reprezentând diferenţa dintre suma de 3.039.904,59 lei, corespunzătoare cotei de 20% ce revine asociaţiilor de proprietari din valoarea lucrărilor de C+M la terminarea lucrărilor şi suma de 1.319.484,73 lei, corespunzătoare cotei de 20 % din valoarea aprobată iniţial prin Hotărârea Consiliului Local nr. 63/12.03.2009 şi asumată de asociaţiile de proprietari prin contractele de mandat.

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire :
• Direcţiei Economico - Financiare;
• Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice;
• Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                     SECRETAR MUNICIPIU,
Filip Teodosie                                                               jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 22 decembrie 2011

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)