HOTĂRÂREA NR.77
privind prelungirea contractului de asociere în participaţiune încheiat cu S.C. LIBRĂRIILE HUMANITAS S.A.


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinta ordinară la data de 31 martie 2011, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.8723 din 21.03.2011, întocmit de către Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice, prin care se propune prelungirea, până la data de 31.12.2013, a contractului de asociere în participaţiune nr.II 191/20.04.2000, încheiat cu S.C. Librăriile Humanitas S.A, precum şi împuternicirea primarului să semneze actul adiţional la contract;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ţinând seama de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr.66/1999 s-a aprobat asocierea în participaţiune a municipiului Râmnicu Vâlcea cu S.C. Librăriile Humanitas S.A în vederea folosirii spaţiului comercial situat pe Calea lui Traian , nr.147, bl.D2, parter şi amenajarea acestuia cu destinaţia exclusivă de librărie, pentru o perioadă de 5 ani, în baza acesteia fiind încheiat contractul de asociere în participaţiune nr.II 191/20.04.2000 pentru perioada 01.04.2000 – 31.03.2005, valabilitatea lui fiind prelungită ulterior prin acte adiţionale, până la data de 31.03.2011 ;
Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr.4945/16.02.2011, prin care S.C. Librăriile Humanitas S.A a solicitat prelungirea contractului de asociere în participaţiune pentru o perioadă de cel puţin 3 ani ;
Având în vedere totodată faptul că, în baza condiţiei stiplulate în contractul de asociere, potrivit căreia Consiliul Local primeşte lunar 10% din totalul vânzărilor realizate de societate, în anul 2010 a fost achitată cu titlul de cotă de asociere suma de 20.436 lei ;
În baza art.36, alin.(7), lit. a), art.45 şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Contractul de asociere în participaţiune nr.II 191/20.04.2000, încheiat cu S.C. Librăriile Humanitas S.A se prelungeşte până la data de 31.12.2013.

Art.2. Se împuterniceşte primarul municipiului să semneze actul adiţional la contractul de asociere prelungit conform art.1.


Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico – Financiare;
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice ;
- S.C. Librăriile Humanitas S.A.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                    SECRETAR MUNICIPIU,
Gheorghe Mojoiu                                                         jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 31 martie 2011

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)