
HOTĂRÂREA NR. 184
privind soluţionarea plângerii prealabile formulată împotriva Hotărârii Consiliului Local nr. 155 din 31.05 2011
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 iulie 2011, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 21549 din 18.07.2011, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se propune revocarea alin.(2) al art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 114 din 29.04.2011, referitoare la stabilirea destinaţiei unui imobil–teren, precum şi a Hotărârii Consiliului Local nr. 155 din 31.05.2011, prin care s-a modificat acest alineat; raportul a fost întocmit ca urmare a solicitării înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 19743 din 30.06.2011, prin care SC OLTCARN CONSTRUCT SA a formulat plângere prealabilă împotriva acestei hotărâri, motivat de faptul că modificarea alin.(2) al art.2 din hotărârea nr. 114/2011 a fost făcută parţial şi nu aşa cum a solicitat aceasta prin plângerea prealabilă formulată împotriva hotărârii nr.114/2011; solicitarea SC OLTCARN CONSTRUCT SA se întemeiază pe faptul că, în conformitate cu prevederile contractului de concesiune şi a documentaţiei care a stat la baza atribuirii acestui contract, cele două parcări situate în imediata vecinătate a construcţiei "Grand Hotel Sofianu" au fost realizate pe cheltuiala proprie, pe teren aparţinând domeniului public al municipiului, fiind păstrată destinaţia de parcări publice pe toată perioada derulării contractului de concesiune;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 17 voturi „pentru” din numărul membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se revocă alin.(2) al art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 114 din 29.04.2011, privind stabilirea destinaţiei unui imobil–teren.
(2) Consecinţă a prevederilor alin.(1) Hotărârea Consiliului Local nr. 155 din 31.05.2011 se revocă.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
• Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice;
• SC OLTCARN CONSTRUCT SA ;
• SC PIEŢE PREST SA.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Ţârdea Dumitru
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 26 iulie 2011