HOTĂRÂREA NR. 177
privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii la obiectivul de investiţii “Lărgirea drumurilor de acces în punctul Fabrica de Aţă – Pasarela Râureni”


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 iulie 2011, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.21703 din 19.07.2011, întocmit de Direcţia de Investiţii şi Achiziţii Publice, prin care se propune aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii la obiectivul de investiţii “Lărgirea drumurilor de acces în punctul Fabrica de Aţă – Pasarela Râureni”;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, precum şi de propunerea formulată în plenul şedinţei referitoare la faptul că realizarea obiectivului de investiţii propus prin prezenta hotărâre să se facă concomitent cu realizarea centrului comercial din vecinătate;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006, privind finanţele publice locale şi ale Hotărârii Guvernului nr.28/2008, privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investitii si lucrari de interventii;
În baza art.36, alin.(4), lit."d", art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii “Lărgirea drumurilor de acces în punctul Fabrica de Aţă – Pasarela Râureni”, la valoarea de 1.343,696 mii lei, cu TVA (318,712 mii Euro, cu TVA), din care C+M – 1.145,255 mii lei, cu TVA (271,645 mii Euro, cu TVA). 
(2) Documentaţia aprobată conform alin.(1), anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Serviciul Investiţii Publice.

Art.2. Lucrările aprobate conform art.1, se vor efectua concomitent cu lucrările pentru realizarea centrului comercial din vecinătate.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
• Direcţiei Economico - Financiare;
• Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                               SECRETAR MUNICIPIU,
Dumitru Ţârdea                                                      jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 26 iulie 2011

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)