HOTĂRÂREA NR.194
privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale Teatrului municipal Ariel



Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 iulie 2011, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr. 394 din 15.07.2011, întocmit de Teatrul municipal Ariel, prin care se propune modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale acestei instituţii de cultură, urmare a promovării examenului în grad profesional de către şase persoane, precum şi a transformării a patru posturi vacante şi ţinând seama de faptul că prin această modificare se menţine numărul de posturi aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 215/2010;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; 
În aplicarea prevederilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
În baza art.36, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.b), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se modifică statul de funcţii al Teatrului municipal Ariel prin transformarea a 10 (zece) posturi, după cum urmează:
a) funcţia de actor, gradul II, studii superioare se transformă în funcţia de actor, gradul I, studii superioare;
b) funcţia de economist, gradul II, studii superioare se transformă în funcţia de economist, gradul I, studii superioare;
c) funcţia de economist, gradul I, studii superioare se transformă în funcţia de economist, gradul IA, studii superioare;
d) funcţia de regizor tehnic, treapta III, studii medii se transformă în funcţia de regizor tehnic, treapta II, studii medii;
e) funcţia de muncitor, treapta III, studii medii se transformă în funcţia de muncitor, treapta II, studii medii;
f) funcţia de recuziter, treapta III, studii medii se transformă în funcţia de recuziter, treapta II, studii medii;
g) postul de actor, gradul I, studii superioare se transformă în post de actor, gradul IA, studii superioare; 
h) postul de actor, gradul II, studii superioare se transformă în post de actor, gradul I, studii superioare; 
i) postul de actor, treapta III, studii medii se transformă în post de actor, gradul I, studii superioare; 
j) postul de economist, gradul II, studii superioare din cadrul departamentului economic-financiar se transformă în post de secretar literar, gradul II, studii superioare în cadrul departamentului artistic.
(2) Consecinţă a prevederilor alin.(1), se modifică organigrama şi statul de funcţii ale Teatrului municipal Ariel şi vor avea conţinutul prezentat în anexele nr.1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: 
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Biroului Resurse Umane;
- Teatrului municipal Ariel. 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                   SECRETAR MUNICIPIU,
Dumitru Ţârdea                                                          jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 26 iulie 2011

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)