HOTĂRÂREA NR. 281
privind analiza şi aprobarea execuţiei bugetului local pe trimestrul al III – lea al anului 2011


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 octombrie 2011, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 60827 din 18.10.2011 întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune aprobarea execuţiei bugetului local pe trimestrul al III-lea al anului 2011; 
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 30/2011 a fost aprobat bugetul local şi listele de investiţii pe anul 2011, care ulterior a fost rectificat prin hotărâri ale Consiliului Local;
În temeiul prevederilor art.49, alin.(12) din Legea nr.273/2006, privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; 
În baza art.36, alin.(4), lit. a), art. 45, alin. (2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă execuţia bugetului local pe trimestrul III al anului 2011, cu o valoare de 154.876.705,86 lei - la partea de venituri şi 124.431.034,70 lei – la partea de cheltuieli, conform anexelor nr. 1- 4, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico – Financiare.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                               SECRETAR MUNICIPIU,
ec. Grigore Crăciunescu                                          jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 25 octombrie 2011

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)