
HOTĂRÂREA NR. 102
privind respingerea inventarierii unui imobil – teren în domeniul public al municipiului, cu destinaţia de drum public
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 martie 2011, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 8564 din 21.03.2011, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice, prin care se propune analizarea oportunităţii inventarierii în domeniul public al municipiului a imobilului – teren, situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, în suprafaţă de 588 m.p., pentru a primi destinaţia de drum public;
Având în vedere adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 2844/27.01.2011, prin care dl Dumitrescu Gheorghe a solicitat inventarierea în domeniul public al municipiului a drumului de acces din strada Ştirbei Vodă spre locuinţa sa, situată pe aceeaşi stradă la nr. 191, dobândită împreună cu terenul, în suprafaţă de 1924,617 m.p; solicitarea s-a făcut ca urmare a emiterii certificatului de urbanism nr. 928/20167 din 1.07.2009, în scopul construirii unei locuinţe P+M şi desfiinţării locuinţei existente, emiterea autorizaţiei de construire fiind condiţionată de asigurarea accesului la drumul public;
Ţinând seama si de faptul că, în urma verificării situaţiei juridice a terenurilor din zona respectivă, precum şi a situaţiei drumului de acces respectiv, a rezultat că amplasamentul acestuia, nu afectează proprietăţile din zonă, fiind amenajat însă în albia minoră a pârâului Aranghel şi ca urmare a discuţiilor purtate în plenul şedinţei Consiliului Local;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.c), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 19 voturi „pentru” din numărul membrilor Consiliului Local pentru respingerea inventarierii ca drum public a imobilului –teren, în suprafaţă de 588 m.p.,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se respinge solicitarea de inventariere în domeniul public al municipiului, ca drum public, a imobilului – teren, în suprafaţă de 588 m.p., situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, identificat în planul de situaţie – anexa la prezenta hotărâre.
Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice;
- Dlui Dumitrescu Gheorghe.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Gheorghe Mojoiu
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 31 martie 2011