
HOTĂRÂREA NR. 332
privind acordarea cu titlu gratuit, a dreptului de superficie în favoarea SC CEZ DISTRIBUȚIE SA, pentru terenul în suprafaţă de 53 mp şi a dreptului de uz pentru terenul în suprafaţă de 59 mp, ambele terenuri situate în strada Nicolae Iorga, aparținând domeniului public al municipiului
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 22 decembrie 2011, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 39208 din 16.12.2011 întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se acordarea cu titlu gratuit, în favoarea S.C. CEZ Distribuţie S.A. a dreptului de superficie pentru terenul în suprafaţă de 53 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, strada Nicole Iorga, aferent postului de transformare realizat pentru investiţia Blocuri ANL Ostroveni 5 , precum şi acordarea cu titlu gratuit, în favoarea acestei societăţi şi a dreptului de uz pentru terenul în suprafaţă de 59 mp situat în Râmnicu Vâlcea, strada Nicole Iorga, aferent cablurilor electrice subterane ale postului de transformare realizat pentru investiţia Blocuri ANL Ostroveni 5; de asemenea, se împuterniceşte Primarul municipiului, ca prin serviciile de specialitate să întocmească documentaţia necesară şi să semneze Convenţia în faţa Notarului public;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere că S.C. CEZ DISTRIBUŢIE S.A, a dobândit în proprietate, prin cumpărare de la SC CET Govora SA, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. RO 10/18187/VL din 15.04.2011, construcţia şi instalaţiile electrice de distribuţie aferente Punctului de transformare care alimentează blocurile de locuinţe de pe strada Nicolae Iorga, inclusiv blocurile ANL, construcţie situată pe terenul aparţinând domeniului public al municipiului, iar cu adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 39020/14.12.2011, SC CEZ DISTRIBUŢIE SA a solicitat acordarea, cu titlu gratuit, în baza Legii nr. 13/2007, a dreptului de superficie pentru terenul pe care este amplasată construcţia punctului de transformare şi a dreptului de uz pentru terenul aferent cablurilor de alimentare;
În temeiul prevederilor Legii nr.13/2007 a energiei electrice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prevederilor art.26, alin.(4) din Hotărârea Guvernului nr.90/23.01.2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se acordă cu titlu gratuit în favoarea S.C. CEZ Distribuție S.A. dreptul de superficie pentru terenul în suprafață de 53 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, strada Nicole Iorga, aferent postului de transformare realizat pentru investiţia Blocuri ANL Ostroveni 5.
(2) Se acordă cu titlu gratuit în favoarea S.C. CEZ Distribuţie S.A. dreptul de uz pentru terenul în suprafaţă de 59 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, strada Nicole Iorga, aferent cablurilor electrice ale postului de transformare realizat pentru investiţia Blocuri ANL Ostroveni 5.
(3) Terenurile pentru care se acordă dreptul de superficie, respectiv dreptul de uz în favoarea S.C. CEZ Distribuţie S.A., conform alin. (1) şi (2), sunt identificate în planul de situaţie, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se împuterniceşte primarul municipiului ca, prin serviciile de specialitate, să întocmească documentaţia necesară şi să semneze, în faţa notarului public, ”Convenţia privind acordarea cu titlu gratuit a dreptului de superficie pentru terenul în suprafaţă de 53 m.p. şi a dreptului de uz pentru terenul în suprafaţă de 59 m.p.
Art.3. Toate cheltuielile aferente întocmirii documentaţiilor tehnice de cadastru pentru înscrierea în Cartea Funciară a sarcinilor prevăzute la art.1, precum şi încheierii Convenţiei menţionată la art.2 vor fi suportate de către S.C. CEZ DISTRIBUŢIE S.A.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire :
• Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice;
• Direcţiei Economico – Financiare;
• Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
• S.C. CEZ DISTRIBUŢIE S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Filip Teodosie
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 22 decembrie 2011