HOTĂRÂREA NR. 125
privind organizarea manifestărilor dedicate aniversării a 623 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 13 mai 2011, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 13799 din 09.05.2011 întocmit de Serviciul Sport, Cultură, Mass-Media, prin care se propune aprobarea programului manifestărilor dedicate aniversării a 623 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea, ce vor avea loc în mai multe spaţii publice din municipiu, în perioada 19 – 22 mai 2011;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Ţinând seama de faptul că la 20 mai 1388, într-un hrisov emis de domnitorul Mircea cel Bătrân la Mânăstirea Cozia, Râmnicu Vâlcea era pentru prima dată atestat documentar, această dată fiind definitorie pentru identitatea comunităţii locale, reprezentând practic „certificatul de naştere” al acestui oraş, precum şi de faptul că evenimentul a fost marcat prin organizarea unor manifestări culturale în fiecare an;
Având în vedere costurile necesare organizării unor asemenea manifestări, precum şi constrângerile bugetare impuse de perioada de criză economică pe care o traversăm; 
În aplicarea Hotărârii Consiliului Local nr. 54/2011, prin care s-a aprobat „Strategia culturală a municipiului Râmnicu Vâlcea 2011-2013”;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă programul manifestărilor dedicate aniversării a 623 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea, ce vor avea loc în mai multe spaţii publice din municipiu, în perioada 19 – 22 mai 2011, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.




Art.2. (1) Se împuterniceşte primarul municipiului pentru atragerea unor parteneri în vederea organizării şi desfăşurării manifestărilor de tip spectacole de muzică populară şi pop-rock pe Splaiul Independenţei prevăzute în programul aprobat conform art.1, pe cheltuiala acestora.
(2) Pentru recuperarea cheltuielilor partenerii – organizatori vor putea exploata din punct de vedere comercial zona adiacentă locului de desfăşurare a manifestărilor culturale pe Splaiul Independenţei, în perioada 20 – 22 mai 2011.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Serviciului Sport, Cultură, Mass - Media.




PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                         SECRETAR MUNICIPIU,
Gheorghe Mojoiu                                                                 jurist Toma Mihăescu




Râmnicu Vâlcea, 13 mai 2011

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)