
HOTĂRÂREA NR.91
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul
"Magazie de depozitare produse nepoluante, strada Ferdinand, nr.3”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 martie 2011, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.9204 din 24.03.2011, întocmit de Direcţia de Investiţii şi Achiziţii Publice, prin care se propune aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii "Magazie de depozitare produse nepoluante, strada Ferdinand, nr.3”;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(4), lit.d), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul "Magazie de depozitare produse nepoluante, strada Ferdinand, nr.3”, la valoarea de 310,40 mii lei, cu TVA (73,05 mii Euro, cu TVA), din care C+M – 215,03 mii lei, cu TVA (50,60 mii Euro, cu TVA).
(2) Documentaţia aferentă Studiului de Fezabilitate, aprobat conform alin.(1), anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Serviciul Investiţii, Avize, Contracte.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire :
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Serviciului Investiţii, Avize, Contracte.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Gheorghe Mojoiu
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 31 martie 2011