
HOTĂRÂREA NR. 181
privind inventarierea unor imobile – terenuri în domeniul public al municipiului, cu destinaţia de drum public
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 iulie 2011, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 21596 din 18.07.2011, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se propune inventarierea în domeniul public al municipiului a trei imobile – terenuri cu destinaţia de drumuri publice;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 14 885/17.05.2011, prin care domnii: Mihalcea Octav-Vicenţiu, Ciobanu Emily, Stoian Gheorghe şi Mihalcea Ovidiu, proprietari ai unor suprafeţe de teren în zona Goranu – Baraj Nord au solicitat inventarierea în domeniul public al municipiului, a drumului de acces la aceste proprietăţi, drum care a primit denumirea Intrarea Pajiştei, precum şi adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 15957/26.05.2011, prin care un grup de cetăţeni din cartierul Copăcelu, au solicitat inventarierea în domeniul public al municipiului, a drumului de acces din strada Copăcelu către est, situat în punctul "Calea vacilor" şi ţinând seama de faptul că în urma verificării situaţiei juridice a terenurilor din zonele respective şi a inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului, a rezultat că cele două drumuri de acces a căror inventariere se solicită, nu sunt cuprinse în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1362/2001 aşa cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 54/2008, iar amplasamentul acestora nu afectează proprietăţile private din zonă; de asemenea, la solicitarea Direcţiei Investiţii, Achiziţii din cadrul Primăriei municipiului, a fost verificată şi situaţia juridică a străzii Lacului, stradă realizată pe malul drept al lacului Ostroveni şi s-a constatat că nici aceasta nu este cuprinsă în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1362/2001 aşa cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 54/2008;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.c), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se inventariază în domeniul public al municipiului următoarele imobile – terenuri, cu destinaţia de drumuri publice, după cum urmează:
a) teren aferent căii publice "Intrarea Pajiştei", identificat în planul de situaţie - anexa nr.1 la prezenta hotărâre, în suprafaţă de 6340 mp (lungime 605 m, lăţime medie 10,5 m), având valoarea de 88 760 lei (14 lei/mp x 6340 mp).
b) teren aferent căii publice "Strada Lacului", identificat în planul de situaţie - anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, în suprafaţă de 2655 mp (lungime 360 m, lăţime medie 7,3 m), având valoarea de 71685 lei (27 lei/mp x 2655 mp).
c) teren aferent drumului de acces din strada Copăcelu către est, situat în punctul "Calea vacilor", identificat în planul de situaţie - anexa nr. 3 la prezenta hotărâre, în suprafaţă de 3070 mp (lungime 630 m, lăţime medie 5m), având valoarea de 55260 lei (18 lei/mp x 3070 mp).
Art.2. Consecinţă a prevederilor art.1, se completează inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.30/2007.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Ţârdea Dumitru
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 26 iulie 2011