HOTĂRÂREA NR. 121
privind reanalizarea Hotărârii Consiliului Local nr. 102 din 31 martie 2011 referitoare la respingerea inventarierii unui imobil –teren în domeniul public al municipiului, cu destinaţia de drum public

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 aprilie 2011, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 11613 din 20.04.2011, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se propune reanalizarea Hotărârii Consiliului Local nr. 102/2011, referitoare la respingerea inventarierii unui imobil –teren în domeniul public al municipiului, cu destinaţia de drum public; raportul a fost întocmit ca urmare a solicitării înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 11613 din 14.04.2011, prin care dl Dumitrescu Gheorghe a formulat plângere prealabilă împotriva acestei hotărâri, motivat de faptul că acest drum de acces a fost realizat de către Direcţia Administrării Domeniului Public pe malul drept al pârâului Aranghel şi nu în albia minoră a acestuia, fiind singura posibilitate de acces din strada Ştirbei Vodă la locuinţa sa, solicitând totodată revocarea hotărârii nr. 102/2011; 
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere că în urma verificării amplasamentului drumului respectiv s-a constatat că acesta este amenajat în albia minoră a pârâului Aranghel ;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 18 voturi „pentru” menţinerea prevederilor Hotărârii Consiliului local nr. 102/2011, din numărul membrilor Consiliului local prezenţi, 

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se menţin prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 102 din 31.03.2011 referitoare la respingerea inventarierii unui imobil –teren în domeniul public al municipiului, cu destinaţia de drum public.

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
• Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi servicii Publice;
• D-lui Dumitrescu Gheorghe.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                             SECRETAR MUNICIPIU,
Gheorghe Mojoiu                                                                 jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 29 aprilie 2011

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)