HOTĂRÂREA NR.169
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 287 din 30.09.2010, pentru aprobarea proiectului ”Amenajare şi modernizare strada Aurelian Sacerdoţeanu şi strada Patriarh Iustinian Marina, municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţ Vâlcea”


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 17 iunie 2011, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul PDU/28183/595 din 16.06.2011, întocmit de Direcţia Programe Externe, prin care se propune modificarea alin. (1) şi (2) ale art.1 din Hotărârea Consiliului Local nr.287/2010, de aprobare a proiectului ”Amenajare şi modernizare strada Aurelian Sacerdoţeanu şi strada Patriarh Iustinian Marina, municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţ Vâlcea”, cuprins în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Râmnicu Vâlcea şi a cheltuielilor aferente acestuia, ca urmare a faptului că procesul de evaluare a acestui proiect a fost definitivat, fiind stabilite valorile finale ale bugetului acestui proiect, precum şi a faptului că în data de 21.06.2011 are loc vizita precontractuală;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere faptul că din cadrul Portofoliului de Proiecte incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului Râmnicu Vâlcea face parte şi proiectul ”Amenajare şi modernizare strada Aurelian Sacerdoţeanu şi strada Patriarh Iustinian Marina, municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţ Vâlcea ”; 
În temeiul prevederilor Legii nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr.998/2008 pentru desemnarea polilor naţionali de creştere în care se realizează cu prioritate investiţii din programele cu finanţare comunitară şi naţională, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr.1149/2008;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se modifică alin.(1) şi (2) ale art.1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 287/2010, care vor avea următorul conţinut:
” Art.1. (1) Se aprobă Proiectul ”Amenajare şi modernizare strada Aurelian Sacerdoţeanu şi strada Patriarh Iustinian Marina, municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţ Vâlcea”, precum şi cheltuielile aferente acestuia, după cum urmează:
• contribuţia Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru asigurarea cheltuielilor eligibile în proporţie de minim 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, respectiv 326.020,51 lei;
• acoperirea cheltuielilor legate de TVA în valoare de 3.496.814,60 lei, care va fi recuperat în condiţiile rambursării/decontării ulterioare de la bugetul de stat în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare;
• acoperirea cheltuielilor neeligibile în valoare de 2.742.335,44 lei, inclusiv a cheltuielilor conexe aferente Proiectului.
(2) Valoarea totală a proiectului, aprobat conform alin. (1), este de 22.540.175,60 lei, sumă reprezentând cheltuielile eligibile şi neeligibile, inclusiv TVA aferentă».

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire :
- Direcţiei Economico-Financiare; 
- Direcţiei Programe Externe;
- Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii Publice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                           SECRETAR MUNICIPIU,
Dumitru Ţârdea                                                   jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 17 iunie 2011

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)