HOTĂRÂREA NR. 79
privind rectificarea listei de investiţii obligatorii finanţate din Fondul IID pe anul 2012


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 martie 2012, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 10088 din 21.03.2012, întocmit de Direcţia Investiţii şi Achiziţii Publice, prin care se propune rectificarea listei de investiţii obligatorii finanţate din Fondul IID pe anul 2012, prin schimbarea poziţiei obiectivului de investiţii « Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare şi staţia de epurare (ISPA) conform O.U.G 76/2009 – art.5 » de la capitolul A – Lucrări în continuare, poz.7 la capitolul 3 – Consolidări, precum şi prin diminuarea sumelor alocate la obiectivele de investiţii finalizate şi alocarea acestor sume la obiective de investiţii cu prioritate în listă; 
Ţinând cont de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr.45/2012, a fost aprobat bugetul şi lista de investiţii obligatorii finanţate din Fondul IID-Măsura ISPA Cod nr.2004/RO/16/P/PE/002 pentru anul 2012; 
Ţinând seama de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.198/2005, privind constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului IID pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene şi ale Memorandumului de Finanţare încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană, privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-aderare pentru măsura ISPA nr.2004 RO 16 P PE 002 "Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare şi a staţiei de epurare Râmnicu Vâlcea", ratificat prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.622/2005;
În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; 
În baza art. 36, alin.(4), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se modifică lista obiectivelor de investiţii finanţate din Fondul IID pe anul 2012, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.45/2012, după cum urmează :
a) schimbarea poziţiei obiectivului de investiţii « Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare şi staţia de epurare (ISPA) conform O.U.G 76/2009 – art.5 » de la capitolul A – Lucrări în continuare, poz.7 la capitolul 3 – Consolidări;
b) diminuarea sumelor alocate la obiectivele de investiţii finalizate şi alocarea acestor sume la obiective de investiţii cu prioritate în listă.

(2) Lista obiectivelor de investiţii finanţate din Fondul IID pe anul 2012, modificată conform alin.(1) rămâne la valoarea aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.45/2012, respectiv 3.300.000,00 lei şi este prezentată în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiare; 
- Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii Publice;
- S.C. APAVIL S.A.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, 
Florin Mecherel jurist Toma Mihăescu


Râmnicu Vâlcea, 29 martie 2012

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)