
HOTĂRÂREA NR.138
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.102 din 28.04.2005, aşa cum a fost modificată prin Hotărârea nr.48/2012
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 mai 2012, la care participă 19 consilieri din cei 21 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.18183 din 22.05.2012, întocmit de Direcţia Urbanism, prin care se propune modificarea alin.(2) al art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr.102/2005, aşa cum a fost modificat prin Hotărârea nr.48/2012, în sensul prelungirii, până la data de 11.06.2016, a perioadei contractelor de concesiune a terenurilor, încheiate cu ROMTELECOM, în vederea modernizării cabinelor cu echipamente flexibile ce vor putea oferi servicii IP pentru reţele de tipul "NEXT GENERATION" ;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Având în vedere adresa nr.17384 din 15.05.2012 a S.C. ROMTELECOM S.A. prin care aceasta a solicitat, în vederea amortizării investiţiilor aferente terenurilor concesionate, prelungirea perioadei de concesiune, pentru toate cele 16 locaţii, cu aproximativ 1 an, respectiv până la data de 11.06.2016 (contractul de concesiune nr.227/21221 fiind încheiat în data de 17.06.2005) ;
În temeiul prevederilor Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, a Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se modifică alin.(2) al art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr.102/2005, aşa cum a fost modificat prin Hotărârea nr.48/2012, care va avea următorul conţinut :
«(2) Se aprobă concesionarea directă a terenurilor prevăzute la alin.(1), în vederea modernizării cabinelor cu echipamente flexibile ce vor putea oferi servicii IP pentru reţele de tipul "NEXT GENERATION", pentru Romtelecom SA. Preţul concesiunii este de 400 EURO/m.p., echivalent în lei la data încheierii contractului de concesiune, cu plata integrală la încheierea contractului. Perioada de concesiune este până la data de 11.06.2016».
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice;
- Direcţiei Economico- Financiare;
- Direcţiei Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU,
Florin Mecherel jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 31 mai 2012