HOTĂRÂREA NR.278/127
privind inventarierea unui imobil – teren în domeniul public al municipiului, cu destinaţia de drum public


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 octombrie 2012, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.37374 din 24.10.2012, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se propune inventarierea în domeniul public al municipiului a imobilului – teren, situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, intrarea Grigore Teodosiu, în suprafaţă de 540 m.p., pentru a primi destinaţia de drum public;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură
Având în vedere adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr.28137 din 17.08.2012, prin care domnii Codreş Mariana, Smărăndescu Lavinia, Ion Lucia, Gorjanu Ion şi Popescu Victor, proprietari ai unor imobile - terenuri situate în Râmnicu Vâlcea, intrarea Grigore Teodosiu, au solicitat inventarierea în domeniul public al municipiului a drumului de acces din strada respectivă la proprietăţile acestora ; 
Luând în considerare faptul că drumul mai sus menţionat deserveşte atât imobile terenuri situate în intravilan, cât şi locuinţe proprietate individuală, el primind această destinaţie odată cu efectuarea punerilor în posesie a terenurilor conform prevederilor legilor fondului funciar, iar, în urma verificării situaţiei juridice a terenurilor din zonele respective s-a constatat că amplasamentul lui nu afectează proprietăţile private din zonă;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.c), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului LOcal prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E: 
Art.1. (1) Se inventariază în domeniul public al municipiului imobilul – teren, în suprafaţă de 540 m.p. (lungime 108 m., lăţime medie 5,0 m.), situat în Râmnicu Vâlcea, intrarea Grigore Teodosiu, cu destinaţia de drum public. Terenul este identificat în planul de situaţie, anexă la prezenta hotărâre.
(2) Valoarea de inventar a terenului identificat conform alin.(1) este de 13.500 lei (25 lei/m.p.x540 m.p.), aceasta fiind stabilită în funcţie de valorile de piaţă ale terenurilor din municipiul Râmnicu Vâlcea, utilizate de notarii publici şi stabilite prin raport de evaluare, întocmit de evaluator ANEVAR. 

Art.2. Consecinţă a prevederilor art.1, se completează inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.30/2007.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice ;
- Consiliului Judeţean Vâlcea.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, 
Gheorghe IONIŢĂ jurist Toma MIHĂESCU

Râmnicu Vâlcea, 30 octombrie 2012

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)