HOTĂRÂREA NR.89
privind organizarea unei competiţii cu tema ”Împreună pentru un oraş mai curat”


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 martie 2012, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.10260 din 21.03.2012 întocmit de către Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice prin care se propune organizarea unei competiţii între asociaţiile de proprietari din municipiu, cu tema “Împreună pentru un oraş mai curat”, ce se va desfasura în luna aprilie 2012, precum şi aprobarea regulamentului de organizare a acestui concurs;
Ţinând cont de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor Legii nr.211/2011 referitoare la gestionarea deşeurilor şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.50/2006 privind Normele de salubrizare a municipiului Râmnicu Vâlcea, care stabilesc obligaţii în sarcina administraţiei publice locale cu privire la păstrarea curăţeniei în localitate, refacerea şi protecţia mediului înconjurător;
Având în vedere că majoritatea locuitorilor din municipiu sunt organizati în asociaţii de proprietari pe condominiu, iar în scopul îndeplinirii, atât de către autoritatea locală, cât şi de către persoanele fizice şi juridice a obligaţiilor mai sus menţionate, este necesară implicarea acestor asociaţii în actiunile de curatenie şi asigurare a unui mediu ambiental plăcut, iniţiate şi susţinute de Primăria municipiului;
În baza art.36, alin.(2), art.45 alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local, 

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă organizarea unei competiţii între asociaţiile de proprietari din municipiu, cu tema “Împreună pentru un oraş mai curat”, ce se va desfăşura în luna aprilie 2012.

Art.2. (1) Se aprobă Regulamentul privind organizarea concursului „Împreuna pentru un oraş mai curat”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 
(2) În urma evaluării finale a asociaţiilor de proprietari participante, tinand seama de criteriile de departajare stabilite în Regulament, un numar de maxim 50 de asociaţii de proprietari vor beneficia de premii în valoare totală de 6.000 lei, constând în material dendrofloricol, mobilier urban în funcţie de necesităţi, scule şi unelte pentru grădinărit şi întreţinerea spaţiilor verzi.

(3) Cheltuielile aferente premiilor acordate conform alin.(2) vor fi suportate din bugetul local, cap. 51 – Cheltuieli materiale.

Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
• Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice;
• Direcţiei Economico -Financiare.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, 
Florin Mecherel jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 29 martie 2012

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)