HOTĂRÂREA NR. 233/82
privind achiziţionarea unor servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 august 2012, la care participă toţi cei 23 de membrii ai Consiliului Local în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 29414 din 30.08.2012, întocmit de către Direcţia Economico-Financiară, prin care se propune achiziţionarea serviciului juridic de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare a municipiului în cazul privind „vânzarea apartamentului situat în strada Lucian Blaga, nr.10A, bloc A49, sc.A, ap.6 »; 
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere că locuinţa de serviciu situată în strada Lucian Blaga, nr.10A, bloc A49, sc.A, ap.6 a fost repartizată, închiriată şi ulterior vândută chiriaşului acesteia, şi conform raportului de audit nr. 29049 din 27.08.2012, vânzarea acesteia s-a efectuat fără respectarea cadrului legal, fapt ce a condus la diminuarea nejustificată a patrimoniului public - privat al municipiului;
În temeiul prevederilor art.I, alin.(2) lit.b) din Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 26/2012, privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi de completare a unor acte normative;
Ţinând cont de prevederile art.21, alin.(2) şi (3) din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se achiziţionează serviciul juridic de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare a municipiului în cazul privind „vânzarea apartamentului situat în strada Lucian Blaga, nr.10 A, bloc A49, sc.A, ap.6”, achiziţie ce va fi făcută de către primarul municipiului conform prevederilor art.21, alin.(2) şi (3) din Legea nr. 215/2001.
(2) Plata aferentă serviciului se va face din bugetul local, Capitolul 51.02, subcapitolul 20.30.30.

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire :
• Direcţiei Economico-Financiare;
• Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;
• Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, 
Gigi Ion MATEI jurist Toma MIHĂESCU 

Râmnicu Vâlcea, 30 august 2012

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)