HOTĂRÂREA NR.197/46
privind reactualizarea devizului general din cadrul documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul 
“Cămin de bătrâni – corp A, transformare în locuinţe sociale”

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 iulie 2012, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.25007 din 19.07.2012, întocmit de Direcţia de Investiţii şi Achiziţii Publice, prin care se propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general reactualizat din cadrul documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii «Cămin de bătrâni – corp A, transformare în locuinţe sociale»;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr.182/2009 s-a aprobat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii la obiectivul de investiţii susmenţionat, ulterior aceasta fiind modificată prin Hotărârea nr.230/2009 ;
Ţinând seama de Hotărârea Guvernului nr.363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investitii finantate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; 
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; 
În baza art.36, alin.(4), lit.d), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind 16 voturi ”pentru” din numărul membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. (1) Se aprobă indicatorii tehnico-economici şi devizul general reactualizat din cadrul documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul «Cămin de bătrâni – corp A, transformare în locuinţe sociale», la valoarea de 11.341.743 lei cu TVA inclus, respectiv 2.488.807 Euro cu TVA, din care C +M – 9.575.281 lei cu TVA, respectiv 2.101.179 Euro cu TVA.
(2) Documentaţia aprobată conform alin. (1), anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Serviciul Investiţii Publice.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiare; 
- Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, 
Gigi Ion Matei jurist Toma Mihăescu


Râmnicu Vâlcea, 26 iulie 2012

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)