HOTĂRÂREA NR. 173/22
privind desemnarea membrilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor de la S.C. ETA S.A

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 12 iulie 2012, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 23515 din 05.07.2012, întocmit de către Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se propune desemnarea a 5 (cinci) reprezentanţi ai Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor (A.G.A) de la S.C. ETA S.A, ca urmare a rezultatului alegerilor locale din iunie 2012; 
Ţinând cont de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi ca urmare a propunerilor formulate în plenul şedinţei Consiliului Local privind desemnarea domnilor Pruteanu Costel Bogdan, Panduraşu Adrian Iulian, Cocoş Vasile, Gherghinaru Ion şi Persu Mihai în A.G.A. de la S.C. ETA S.A;
În aplicarea Hotărârii Consiliului Local nr.13/1998, prin care s-a înfiinţat S.C ETA S.A, având acţionar unic Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.263/2007 prin care a fost aprobat actul constitutiv al acestei societăţi, modificată şi completată;
În temeiul prevederilor Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.37 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art.3, punctul 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi, 


H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se eliberează din funcţia de reprezentanţi ai Consiliului Local în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor la S.C. ETA S.A. Râmnicu Vâlcea, domnul Vîrlan Eduard, dna Costea Maria, domnul Amza Ilie, domnul Mojoiu Gheorghe şi domnul Muşat Constantin.

Art.2. Se desemnează 5 (cinci) reprezentanţi ai Consiliului Local în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor la S.C. ETA S.A., pentru exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea sa de acţionar unic, după cum urmează:
1. dl Cocoş Vasile;
2. dl Gherghinaru Ion;
3. dl Pruteanu Costel Bogdan;
4. dl Panduraşu Adrian Iulian;
5. dl Persu Mihai.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire :
• Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru Servicii Publice;
• Direcţiei Economico-Financiare;
• S.C. ETA S.A ;
• Persoanelor prevăzute la art.1 şi 2.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU,
Gigi Ion Matei jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 12 iulie 2012

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)