HOTĂRÂREA NR. 304/153
privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie “Extindere reţea iluminat exterior strada Ostroveni, etapa I, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu şi PTA strand Ostroveni”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 noiembrie 2012, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 41465 din 23.11.2012, întocmit de Direcţia de Investiţii şi Achiziţii Publice, prin care se propune aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie, a indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general la obiectivul de investiţii “Extindere reţea iluminat exterior strada Ostroveni, etapa I, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu şi PTA strand Ostroveni”;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(4), lit.d), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, a indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general la obiectivul de investiţii “Extindere reţea iluminat exterior strada Ostroveni, etapa I, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu şi PTA strand Ostroveni”, la valoarea de 78,480 mii lei cu TVA, respectiv 17,463 mii euro cu TVA din care C +M – 73,024 mii lei cu TVA, respectiv 16,249 mii euro cu TVA.
(2) Documentaţia aprobată conform alin. (1), anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Serviciul Investiţii Publice.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU,
Gheorghe IONIŢĂ jurist Toma MIHĂESCU
Râmnicu Vâlcea, 29 noiembrie 2012