
HOTĂRÂREA NR.3
privind aprobarea bugetului local şi a listei de investiţii pe surse de finanţare pentru anul 2012
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2012, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.4609 din 25.01.2012 întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune aprobarea bugetului local pentru anul 2012 şi a listei de investiţii pe surse de finanţare, precum şi rapoartele nr.4955/27.01.2012 şi nr.3315/30.01.2012;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement şi ca urmare a propunerii formulată în plenul şedinţei potrivit căreia suma de 200 de mii lei existentă la Cap. 7 pentru finanţare culte religioase, va fi împărţită astfel: 150 de mii lei – sprijin culte religioase şi 50 de mii lei pentru încălzire biserici;
Ţinând seama de faptul că veniturile proprii ale bugetului local pentru anul 2011 sunt grupate pe structura stabilită la art.5 din Legea nr.273/2006, privind finanţele publice locale şi pe cea prevăzută în anexa nr.9, cap. I din Legea nr.293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012, iar la evaluarea acestora s-a ţinut cont de prevederile Legii nr.571/2003, privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare ;
Respectând procedura stabilită prin Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi având în vedere şi dezbaterea publică organizată în data de 18 ianuarie 2021;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006, privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Legii nr.293/2011, privind bugetul de stat pe anul 2012;
În baza art.36, alin.(4), lit.a), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă bugetul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul 2012, cu o valoare totală de 201.966.550 lei - la partea de venituri şi 201.966.550 lei - la partea de cheltuieli.
Art.2. Bugetul pentru anul 2012, aprobat conform art.1 este prezentat în structura clasificaţiei bugetare conform anexelor, parte integrantă a acestuia, după cum urmează :
• ANEXA 1 – Situaţia veniturilor estimate de încasat la bugetul local pe anul 2012 cu o valoare totală de 201.966.550 lei;
• ANEXA 2 – Situaţia privind repartizarea pe capitole de cheltuieli a creditelor bugetare pe anul 2012 cu o valoare totală de 201.966.550 lei;
• ANEXA 3 – Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ pentru cheltuieli funcţionale pe anul 2012 cu o valoare totală de 7.129.000 lei, din care :
- 1.440.000 lei – finanţare din surse proprii;
- 5.689.000 lei – finanţare buget de stat.
• ANEXA 4 – Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ preşcolar cu program prelungit, pentru cheltuieli funcţionale pe anul 2012 cu o valoare totală de 1.281.000 lei, din care :
- 500.000 lei – finanţare din surse proprii;
- 781.000 lei – finanţare buget de stat.
• ANEXA 5 – Situaţia privind subvenţiile repartizate pentru acoperire cheltuieli cu serviciile funcţionale pentru internate pe anul 2012 cu o valoare totală de 530.000 lei;
• ANEXA 6 – Lista de investiţii pe anul 2012 – total surse de finanţare, cu o valoare totală de 30.000.000 lei – finanţare din surse proprii.
• ANEXA 7 – Lista de investiţii pe anul 2012 – fonduri externe nerambursabile postaderare şi cofinanţare buget local cu o valoare totală de 10.931.930 lei din care :
- 5.000.000 lei – finanţare din surse proprii;
- 4.030.690 lei – finanţare nerambursabilă din excedent ;
- 1.901.240 lei – cereri în curs de soluţionare.
• ANEXA 8 – Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ preuniversitar de stat pentru burse elevi pe anul 2012 în sumă de 350.000 lei.
• ANEXA 9 - Lista de investiţii pe anul 2012 pentru unităţi de învăţământ cu o valoare totală de 51.000 lei – sursă buget local.
Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Direcţiei de Protecţie Sociale.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Filip Teodosie
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2012