HOTĂRÂREA NR.328/177
privind transmiterea în folosinţă gratuită a unui imobil – teren către 
Parohia Greco-Catolică Râmnicu Vâlcea

Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 noiembrie 2012, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.41429 din 23.11.2012 întocmit de către Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice prin care se propune inventarierea în domeniul privat al municipiului a terenului, în suprafaţă de 263 m.p, situat în Râmnicu Vâlcea, strada Ion Referendaru nr. 8A şi transmiterea în folosinţă gratuită a acestuia către Parohia Greco-Catolică Râmnicu Vâlcea;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere adresa nr. 49 din 01.11.2012 prin care Parohia Greco-Catolică Râmnicu Vâlcea a solicitat atribuirea în folosinţă gratuită a unui teren, în suprafaţă de 263 m.p., situate în strada Ion Referendaru, nr.8A, în imediata vecinătate a bisericii acestei parohii, în vederea construirii unui centru social multifuncţional; 
În temeiul prevederilor art.124 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 489/2006, privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor; 
În baza art.36, alin.(2), lit.c), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Se aprobă inventarierea în domeniul privat al municipiului a terenului, în suprafaţă de 263 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, strada Ion Referendaru nr. 8A, identificat în planul de situaţie – anexă la prezenta hotărâre.

Art.2. (1) Se transmite în folosinţă gratuită către Parohia Greco-Catolică Râmnicu Vâlcea terenul identificat la art.1, pentru edificarea unui centru social multifuncţional.
(2) Transmiterea în folosinţă gratuită a terenului prevăzut la art.1 se face pe o perioadă de 49 ani, cu posibilitate de prelungire prin acordul părţilor.

Art.3. (1) Transmiterea în folosinţă a terenului identificat la art.1 se face prin protocol de predare – primire.
(2) Se împuterniceşte Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să încheie şi să semneze protocolul de predare - primire a terenului menţionat la art.1. 

Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Urbanism;
- Parohiei Greco-Catolice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, 
Gheorghe IONIŢĂ jurist Toma MIHĂESCU

Râmnicu Vâlcea, 29 noiembrie 2012

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)