HOTĂRÂREA NR.280/129
privind prelungirea termenului de valabilitate a Planului Urbanistic de Zonă „Imobil D+P+7E, b-dul Tudor Vladimirescu, nr.24”, 
investitor S.C. PROTECTCHIM S.R.L.

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 octombrie 2012, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.34883 din 05.10.2012, întocmit de Direcţia Urbanism prin care se propune prelungirea termenului de valabilitate a documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic de Zonă ”Imobil D+P+7E, b-dul Tudor Vladimirescu, nr.24”, investitor S.C. PROTECTCHIM S.R.L., cu încă 6 (şase) luni, respectiv până la data de 30 iunie 2013;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr.377/225 din 29.12.2008 a fost aprobat Planul Urbanistic de Zonă „Imobil D+P+7E, b-dul Tudor Vladimirescu, nr.24”, investitor S.C. PROTECTCHIM S.R.L., al cărui termen de valabilitate era de 3 (trei) ani, ulterior acesta fiind prelungit, prin Hotărârea Consiliului Local nr.325/2011, cu încă un an, respectiv până la data de 29.12.2012, şi ţinând cont de dificultăţile economico-financiare cu care s-au confruntat societăţile ca urmare a crizei, care a afectat atât piaţa imobiliară cât şi activitatea de investiţii, în general, făcând astfel imposibilă demararea acestei investiţii în termenul de valabilitate al documentaţiei de urbanism;
Luând în considerare cererea nr.38194 din 20.08.2012, prin care S.C. PROTECTCHIM S.R.L. a solicitat prelungirea termenului de valabilitate a documentaţiei de urbanism mai sus menţionate;
În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(5), lit.c), art.45, alin.(2), lit.e) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se prelungeşte termenul de valabilitate a documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic de Zonă ”Imobil D+P+7E, b-dul Tudor Vladimirescu, nr.24”, investitor S.C. PROTECTCHIM S.R.L., cu încă 6 (şase) luni, respectiv până la data de 30 iunie 2013, cu respectarea condiţiilor impuse prin Hotărârea Consiliului Local nr.377/225 din 29.12.2008.

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Urbanism;
- Consiliului Judeţean Vâlcea;
- S.C. PROTECTCHIM S.R.L.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, 
Gheorghe IONIŢĂ jurist Toma MIHĂESCU

Râmnicu Vâlcea, 30 octombrie 2012

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)