HOTĂRÂREA NR.46
de aprobare a “Regulamentului privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural – ambientale a clădirilor în municipiul Râmnicu Vâlcea”

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 februarie 2012, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.5685 din 16.02.2012, întocmit de Direcţia Urbanism, prin care se propune aprobarea “Regulamentului privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural – ambientale a clădirilor în municipiul Râmnicu Vâlcea”;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător ;
Respectându-se procedura prevăzută de Legea nr.52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică;
În temeiul prevederilor Legii nr. 153/2011, privind masuri de crestere a calitatii arhitectural-ambientale a cladirilor;
În baza art. 36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, a Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă “Regulamentul privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural – ambientale a clădirilor în municipiul Râmnicu Vâlcea”, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice ;
- Poliţiei Locale a municipiului ;
- Serviciului Corp Control Primar, Inspectori Zonali.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                            SECRETAR MUNICIPIU, 
Filip Teodosie                                                                     jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 29 februarie 2012

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)