HOTĂRÂREA NR.305
privind aprobarea Actului adiţional nr.1 la Convenţia de parteneriat adoptată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 323/172/29.11.2012,
în vederea furnizării serviciilor sociale în cadrul
”Centrului de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara – Râmnicu Vâlcea”

Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 noiembrie 2013, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.5174 din 05.11.2013 întocmit de către Direcţia de Protecţie Socială prin care se propune aprobarea Actului Adiţional nr.1 la Convenţia de parteneriat încheiată între Direcţia de Protecţie Socială Râmnicu Vâlcea, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Băbeni (CSEI) şi Asociaţia Autism Râmnicu Vâlcea în vederea furnizării serviciilor sociale în cadrul ”Centrului de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara-Rm.Vâlcea”, convenţie aprobată prin hotărârea Consiliului Local nr. 323/172 din 29.11.2012; 
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr.396/244 din 29.12.2008 s-a aprobat înfiinţarea Centrului de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara –Rm.Vâlcea, ca serviciu de zi pentru copiii cu dizabilităţi, unitate fără personalitate juridică, aflată în subordinea Direcţiei de Protecţie Socială Rm.Vâlcea, iar prin Hotărârea nr.58/2009 au fost aprobate categoriile de personal, numărul şi nivelul de salarizare pentru posturile din cadrul Centrului de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara – Rm.Vâlcea, precum şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al acestuia;
Ţinând seama de faptul că la data de 1 decembrie 2013 îşi încetează aplicabilitatea Convenţia de parteneriat aprobată prin hotărârea nr. 323/172 din 29.11.2012 şi având în vedere şi intenţiile declarate ale Asociaţiei Autism Vâlcea şi CSEI Băbeni de a spijini acest proiect şi în anul 2014;
Ţinând cont de prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenţei sociale;
În baza art.36 alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local în funcţie,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă Actul aditional nr.1 la Convenţia de parteneriat între Direcţia de Protecţie Socială Rm. Vâlcea, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Băbeni (CSEI) şi Asociaţia Autism Râmnicu Vâlcea în vederea furnizării serviciilor sociale în cadrul ”Centrului de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara –Rm.Vâlcea”, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art.2. La fundamentarea bugetului local pe anul 2014 vor fi prevăzute şi sumele necesare asigurării funcţionării Centrului de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara, conform obligaţiilor asumate prin convenţia de parteneriat, aprobată prin hotărârea Consiliului Local nr. 323/172 din 29.11.2012.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
• Direcţiei de Protecţie Socială;
• Direcţiei Economico -Finaciare;
• Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Băbeni;
• Asociaţiei Autism Râmnicu Vâlcea.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Florentina Adina DOBRETE SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU



Râmnicu Vâlcea, 28 noiembrie 2013

Intrega HCL scanata (in format PDF)