HOTĂRÂREA NR. 17
pentru completarea şi modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 260/109/2012 referitoare la completarea Regulamentului privind activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân aflaţi pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.83/2010

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 ianuarie 2013 la care participă 20 de consilieri din cei 23 din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 2640 din 23.01.2013, întocmit de Direcţia Administrării Domeniului Public, prin care se propune completarea art.14 din Regulamentul privind activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.83/2010, cu modificările şi completările ulterioare prin introducerea unui nou alineat, alin. 3˛, care să reglementeze situaţia în care dacă sterilizarea se face de către un operator privat, iar instrumentarul, materialele de sterilizare şi anestezie, medicamentele specifice şi dotările sunt puse la dispoziţia acestuia de către Direcţia Administrării Domeniului Public, din suma de 50 de lei/animal se va reduce suma de 14,09 lei/animal; 
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
În temeiul prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Se modifică şi se completează art.14 din Regulamentul privind activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.83/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:
I. alin.(2) se modifică şi se completează şi va avea următorul conţinut:
”(2) Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Direcţia Administrării Domeniului Public va încheia contracte cu persoanele menţionate la alin.(1) pentru efectuarea activităţilor sanitar-veterinare, respectiv de evidenţă, supraveghere, asistenţă medicală veterinară, sterilizare şi efectuarea unor acţiuni sanitar veterinare, prevăzute de legislaţia sanitar veterinară. Contractele vor fi încheiate cu respectarea prevederilor legale privind achiziţia de bunuri şi servicii; procedurile de achiziţionare a serviciului vor fi îndeplinite de către Serviciul Achiziţii Publice al Primăriei”.

II. după alineatul (31) se introduce un nou alineat, (3˛), care va avea următorul conţinut:
”(3˛) În situaţia în care sterilizarea se face de către un operator privat, iar instrumentarul, materialele de sterilizare şi anestezie, medicamentele specifice şi dotările sunt puse la dispoziţie de către Direcţia Administrării Domeniului Public se va reduce suma de 50 de lei/animal cu 14,09 lei/animal.”

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Direcţiei Administrării Domeniului Public.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, 
Gheorghe MIHĂILESCU jurist Toma MIHĂESCU

Râmnicu Vâlcea, 30 ianuarie 2013

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)