HOTĂRÂREA NR. 2
privind aprobarea unor plăţi urgente din bugetul local

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 11 ianuarie 2013, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 1164 din 08.01.2013 întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se supune spre aprobare efectuarea unor plăţi urgente din bugetul pe anul 2013 al municipiului Râmnicu Vâlcea, precum şi raportul de completare nr. 1059 din 10.01.2013;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere adresa nr. 719 din 08.01.2013 prin care Clubul Sportiv Oltchim a solicitat pentru anul 2013 suma de 600.000 lei în vederea sprijinirii activităţii sportive a clubului;
În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; 
În baza art.36, alin.(4), art.45 alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi, 

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. (1) Se aprobă anexa nr.1 – PROVIZORIE – lista obiectivelor de investiţii – total surse de finanţare - pe anul 2013, împreună cu anexa 1b aferentă acesteia, în sumă de 711.900 lei.
(2) Se aprobă anexa nr.2 – PROVIZORIE - lista obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare şi cofinanţare buget local pe anul 2013, împreună cu anexele 1b aferente acesteia, în sumă de 22.710.400 lei cu următoarele surse de finanţare:
a) credit CEC BANK (15.000.000,00 lei);
b) rambursări din fonduri externe nerambursabile (7.660.400,00 lei);
c) buget local (50.000,00 lei).

Art.2. Se aprobă transferul sumei de 8.000.000,00 lei din excedentul bugetar al anilor anteriori, estimat la 10.254.111,31 lei din care 5.374.894,21 lei – rest excedent 2011 şi 4.879.217,10 lei – excedent secţiunea funcţionare pe anul 2012, la “Secţiunea Dezvoltare” a bugetului local pe anul 2013 pentru plata unor cheltuieli prevăzute în listele de investiţii provizorii aprobate conform art.1.

Art.3. (1) Se aprobă plata din bugetul local – Capitolul 67 ”Cultură, recreere şi religie” (din veniturile anului 2013 ) a sumei de 150.000 lei către Clubul Sportiv Oltchim, în vederea sprijinirii activităţii sportive a acestuia.
(2) Se aprobă plata din bugetul local – Capitolul 67 ”Cultură, recreere şi religie” (din veniturile anului 2013 ) a sumei de 2.500 lei către Asociaţia Culturală Curierul de Râmnic, în vederea sprijinirii organizării Galei Oamenilor de Cultură ai Râmnicului.
(3) Se aprobă plata din bugetul local – Capitolul 67 ”Cultură, recreere şi religie” (din veniturile anului 2013 ) a sumei de 6.000 lei către Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria” – filiala judeţeană Vâlcea, în vederea sprijinirii organizării Memorialului “Prof. Dr. Corneliu Tamaş”.

Art.4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi cuprinse în bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea pe anul 2013.

Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
• Direcţiei Economico-Financiare;
• Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
• Serviciului Cultură, Sport şi Mass-Media.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, 
Gheorghe MIHĂILESCU jurist Toma MIHĂESCU

Râmnicu Vâlcea, 11 ianuarie 2013

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)