HOTĂRÂREA NR.45
de modificare şi completare a Hotărârii Consiliului Local nr. 30/2007 privind însuşirea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 februarie 2013, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.6206 din 20.02.2013, întocmit de către Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se propune modificarea şi completarea Listei cuprinzând inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 30/2007, în sensul înscrierii la poziţia 561 – corespunzătoare bulevardului Tineretului a caracteristicilor tehnice a acestuia, rezultate din măsurători; 
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Ţinând cont de faptul că prin efectuarea măsurătorilor cadastrale în vederea înscrierii în Cartea Funciară a unor străzi din municipiu care aparţin domeniului public atestat prin Hotărârea Guvernului nr. 54/2008, au fost constatate diferenţe faţă de suprafeţele inventariate, situaţie determinată atât de lipsa măsurătorilor la data inventarierii, cât şi de lucrările de extindere şi modernizare a acestora, o asemenea situaţie fiind şi cea a bulevardului Tineretului; totodată, cu ocazia verificării situaţiei juridice a terenurilor adiacente străzilor respective, în sensul respectării limitelor de proprietate înscrise în cartea funciară, precum şi a nomenclatorului căilor de comunicaţii din municipiu, a fost întocmit planul de amplasament şi delimitare pentru acesta;
În temeiul prevederilor Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Se aprobă modificarea şi completarea Listei cuprinzând inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.30 din 27 februarie 2007, în sensul înscrierii următoarelor caracteristici tehnice, rezultate din măsurători, după cum urmează:
a) poziţia 561 – bulevardul Tineretului şi trotuarele aferente: L= 1320 m; S= 44100 m.p, identificată în planul de situaţie – anexele 1A şi 1B la prezenta hotărâre.

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: 
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Urbanism.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, 
Gheorghe MIHĂILESCU jurist Toma MIHĂESCU

Râmnicu Vâlcea, 28 februarie 2013

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)