HOTĂRÂREA NR. 146 
privind aprobarea proiectului, a Cererii de finanţare ”Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe: bloc C12 – str. Regina Maria nr.21 şi R8 bis – str. Henri Coandă nr.8 » şi a cheltuielilor aferente

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 mai 2013, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. DPE/ 6707 din 29.05.2013, întocmit de Direcţia Programe Externe, prin care se propune aprobarea proiectului, a cererii de finanţare pentru Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe: bloc C12 – str. Regina Maria nr.21 şi R8 bis – str. Henri Coandă nr.8”, precum şi cheltuielile aferente;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere faptul că Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice a lansat Programul Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 1, Domeniul de interventie 1.2 – Sprijinirea investitiilor în eficienţa energetica a blocurilor de locuinte, iar Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea intenţionează să depună proiecte pentru lucrări de interventie în vederea creşterii performantelor energetice a blocurilor de locuinţe din municipiul Râmnicu Vâlcea, iar prin Hotărârea Consiliului Local nr. 115 din 14 mai 2013 au fost aprobate documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţie în vederea creşterii performanţei de locuinţe, proiectele tehnice, precum şi indicatorii tehnico-economici la blocurile mai sus amintite;
În temeiul prevederilor Ghidului Solicitantului aferent Axei prioritare 1, Domeniul de interventie 1.2 – Sprijinirea investitiilor în eficienţa energetica a blocurilor de locuinte;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă proiectul ”Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe: bloc C12 – str. Regina Maria nr.21 şi R8 bis – str. Henri Coandă nr.8”, precum şi cheltuielile aferente acestuia, după cum urmează:
- contribuţia Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru asigurarea cheltuielilor eligibile este de 40% din valoarea totală eligibilă a proiectului, respectiv 652.672,96 lei;
- acoperirea cheltuielilor neeligibile şi a TVA-ului neeligibil, inclusiv a cheltuielilor conexe aferente proiectului. 
(2) Valoarea totală a proiectului, aprobat conform alin.(1) este de 1.827.379,20 lei, sumă reprezentând cheltuielile eligibile şi neeligibile, inclusiv TVA aferentă.
(3) Acoperirea tuturor cheltuielilor menţionate la alin.(1) se face în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor eligibile din « Instrumente Structurale », respectiv recuperarea de la asociaţiile de proprietari a cheltuielilor care le revin.

Art.2. Se aprobă Cererea de finanţare cu titlul ”Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe: bloc C12 – str. Regina Maria nr.21 şi R8 bis – str. Henri Coandă nr.8”, precum şi cheltuielile aferente, conform anexei la prezenta hotărâre, care se păstrează la Direcţia Programe Externe.


Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Programe Externe;
- Direcţiei Economico – Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, 
Valeru AMZA jurist Toma MIHĂESCU

Râmnicu Vâlcea, 30 mai 2013

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)