HOTĂRÂREA NR. 259
privind aprobarea contului de execuţie al bugetului local la data de 30.09. 2013


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 octombrie 2013, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 54832 din 21.10.2013, întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune aprobarea execuţiei bugetului local al municipiului Râmnicu Vâlcea la data de 30.09.2013, a execuţiei bugetului la «Fondul de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare» la data de 30.09.2013, precum şi execuţia bugetului contului «Disponibil din fonduri cu destinaţie specială pentru finanţarea lucrărilor de intervenţie privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe» la data de 30.09.2013;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
În temeiul prevederilor art.49, alin.(12) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; 
În baza art.36, alin.(4), lit. a), art. 45, alin. (2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 16 voturi “pentru” din numărul membrilor Consiliului Local prezenţi, 

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă execuţia bugetului local la data de 30.09.2013, cu o valoare de 166.394.748 lei - la partea de venituri şi 146.402.041 lei – la partea de cheltuieli, rezultând un excedent în sumă de 19.992.707 lei, conform anexelor nr. 1- 4, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Se aprobă execuţia bugetului contului «Fondul de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare» la data de 30.09.2013, cu o valoare de 3.264.702,96 lei – la partea de venituri şi 1.438.184,62 lei – la partea de cheltuieli, rezultând un sold în sumă de 1.826.518,34 lei, conform anexei nr.5, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art.3. Se aprobă execuţia bugetului contului «Disponibil din fonduri cu destinaţie specială pentru finanţarea lucrărilor de intervenţie privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe» la data de 30.09.2013, cu o valoare de 1.574.578,80 lei – la partea de venituri şi 950.892,50 lei – la partea de cheltuieli, rezultând un sold în sumă de 623.686,30 lei, conform anexei nr.6, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico – Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Societăţii APAVIL S.A.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                       CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE 
Florentina Adina DOBRETE                                                              SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                                                           jurist Toma MIHĂESCU


Râmnicu Vâlcea, 28 octombrie 2013

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)