HOTĂRÂREA NR.291
privind rectificarea bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi al instituţiilor de cultură pentru anul 2013
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 noiembrie 2013, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.59749 din 14.11.2013 întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune rectificarea bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi al instituţiilor de cultură pentru anul 2013;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr.68/2013 s-a aprobat bugetul autofinanţat al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi al instituţiilor de cultură pentru anul 2013, ce a mai fost ulterior rectificat prin hotărâri ale Consiliului Local şi ţinând seama de faptul că două unităţi de învăţământ preuniversitar de stat au solicitat rectificarea în plus a bugetului cu suma totală de 34.000 lei; de asemenea, prin referatul nr. 4243 din 11.11.2013 Filarmonica Ion Dumitrescu a solicitat majorarea bugetului autofinanţat cu suma de 3.000 lei, ca urmare a încasării unor venituri suplimentare obţinute din vânzarea biletelor la spectacole;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.b), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local în funcţie,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se rectifică bugetul autofinanţat la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pe anul 2013, în plus, cu suma de 34.000 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli.
(2) Bugetul autofinanţat la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pe anul 2013, rectificat conform alin.(1), va avea valoarea totală de 4.631.000 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli.
Art.2. (1) Se rectifică bugetul autofinanţat al instituţiilor de cultură pe anul 2013, în plus, cu suma de 3.000 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli.
(2) Bugetul autofinanţat al instituţiilor de cultură pe anul 2013, rectificat conform alin.(1), va avea valoarea totală de 448.000 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli.
Art.3. Influenţele din această rectificare se regăsesc în anexele, parte integrantă a acestui buget, după cum urmează:
- anexa nr.1 – bugetul autofinanţat al unităţilor de învăţământ pe anul 2013 – Venituri;
- anexa nr.2 - bugetul autofinanţat al unităţilor de învăţământ pe anul 2013 – Cheltuieli;
- anexa nr.3 – veniturile şi cheltuielile bugetului autofinanţat al instituţiilor de cultură pentru anul 2013.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Florentina Adina DOBRETE SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 noiembrie 2013
Intreaga
HCL (in format .PDF)