HOTĂRÂREA NR. 321
privind stabilirea destinaţiei unui imobil
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 13 decembrie 2013, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 41152 din 29.11.2013, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune stabilirea destinaţiei de locuinţă socială pentru apartamentul nr. 19, situat în strada Republicii bloc I9, scara B;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că în inventarul bunurilor aparţinând domeniului privat al Municipiului Râmnicu Vâlcea figurează imobilul situat în strada Republicii bloc I9, scara B, ap.19, construit din fondurile statului în anul 1974, în suprafaţă utilă de 37,09 mp, compus din două camere de locuit în suprafaţă de 26 mp şi dependinţe în suprfaţă de 11,09 mp; ţinând seama de faptul că această locuinţă a fost ocupată până în data de 24.10.2013, de către dl. Gîrbaciu Antonie, împreună cu familia acestuia, în baza contractului de închiriere nr. 25/20.01.1993, iar ca urmare a neachitării cheltuielilor comune de asociaţie, prin sentinţa civilă nr. 11862/05.12.2012 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. 11247/288/2012, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea chiriaşilor din locuinţă;
În temeiul prevederilor Legii nr. 114/1996 a locuinţei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115, lit.b) din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se stabileşte destinaţia de locuinţă socială pentru apartamentul nr. 19, situat în strada Republicii nr. 24, bloc I9, scara B.
Art.2. Consecinţă a prevederilor art.1 se aprobă trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului a acestuia, completându-se în mod corespunzător lista bunurilor cuprinzând domeniul public al municipiului, aprobată prin hotărârea nr. 30/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Dezvoltare Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE
Costel Bogdan PRUTEANU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 13 decembrie 2013