HOTĂRÂREA NR.194
privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr.30/2007 referitoare la însuşirea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 iulie 2013, la care participă 18 consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.25211 din 19.07.2013, întocmit de către Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se propune modificarea şi completarea Listei cuprinzând inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.30/2007, în sensul înscrierii caracteristicilor tehnice (lungime şi suprafaţă), rezultate din măsurători, pentru străzile Theodor Coman, Colţeştilor şi Alexandru Budişteanu;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Ţinând cont de faptul că, prin efectuarea măsurătorilor cadastrale în vederea înscrierii în Cartea Funciară a unor străzi din municipiu care aparţin domeniului public atestat prin Hotărârea Guvernului nr.54/2008, au fost constatate diferenţe faţă de suprafeţele inventariate, situaţie determinată atât de lipsa măsurătorilor la data inventarierii, cât şi de lucrările de extindere şi modernizare a acestora, o asemenea situaţie fiind şi cea a străzilor Theodor Coman, Colţeştilor şi Alexandru Budişteanu; totodată, cu ocazia verificării situaţiei juridice a terenurilor adiacente străzilor respective, în sensul respectării limitelor de proprietate înscrise în cartea funciară, precum şi a nomenclatorului căilor de comunicaţii din municipiu, au fost întocmite planurile de amplasament şi delimitare pentru aceste străzi, în vederea înscrierii în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al municipiului;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă modificarea şi completarea Listei cuprinzând inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.30/27 februarie 2007, în sensul înscrierii următoarelor caracteristici tehnice, rezultate din măsurători, după cum urmează:
a) poziţia 421 - strada Theodor Coman: L= 174 m; S= 930 m.p, identificată în planul de situaţie – anexa nr.1 la prezenta hotărâre;
b) poziţia 344 - strada Colţeştilor: L= 832 m; S = 4675 m.p, identificată în planul de situaţie – anexa nr.2 la prezenta hotărâre;
c) poziţia 318 - strada Alexandru Budişteanu, L= 930 m; S= 3985 m.p, identificată în anexa nr.3 la prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE
Eduard VÎRLAN SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Toma MIHĂESCU
Râmnicu Vâlcea, 25 iulie 2013